`Statul burgund`
Filip cel Indraznet, cel de-al al patrulea fiu al regelui Frantei, Ioan al II-lea cel Bun, devine in 1364 duce de Burgundia. Prin intermediul sotiei sale, el obtine in 1384 Flandra, Artois si Franche-Comte. Este interesat, de asemenea, de tinuturile vecine Flandrei, detinute de familia de Wittelsbach (Hainaut, Zeelanda, Olanda) si de Luxemburg (Brabant, Limburg), unde se infiltreaza (aliante matrimoniale etc.) in vederea unei viitoare expansiuni. Fiul sau, Ioan Fara Frica, urmeaza aceeasi politica: Antoine, fratele lui Ioan, ajunge in 1406 duce al Brabantului. Sub domnia lui Filip cel Bun expansiunea se accelereaza: achizitionarea comitatului Naumur in 1421, incorporarea Brabantului si Limburgului in 1430, confiscarea teritoriilor Hainaut, Zeelanda si Olanda in 1433, dobandirea Luxemburgului in 1441-1443 (confirmata in 1461), atribuirea catre membri ai familiei ducale a episcopatelor de Cambrai, Utrecht si Liege. Pe deasupra, Filip cel Bun primeste, in 1435, din partea regelui Frantei Carol al VII-lea, Picardia si exceptarea de la prestarea omagiului pentru Burgundia, Flandra si Artois.
Astfel constituit, domeniul ducelui Burgundiei se imparte in `tinuturi de dincolo` (Burgundia, Franche-Comte) si `tinuturi de dincoace` (in nord). Chiar daca provinciile raman in uniune personala, ducele se comporta ca un suveran independent si impune institutii comune.
In timpul lui Carol Temerarul, procesul de centralizare se accentueaza, ambitiile acestuia fiind indreptate catre asigurarea continuitatii teritoriale a domeniului, obtinerea demnitatii regale din partea imparatului si extinderea posesiunilor sale catre sud. El anexeaza principatul Liege in 1467, ducatul de Gueldre in 1473, ducatele de Lorena si de Bar in 1475. In anul urmator, totusi, este infruntat de Confederatii elvetieni. Carol isi gaseste moartea in 1477, in fata orasului Nancy, pe care ducele de Lorena l-a luat din nou in stapanire.
De la Maria de Burgundia la Carol Quintul
Din 1477, regele Frantei, Ludovic al XI-lea, intra in stapanirea pamanturilor burgunde aflate in regatul sau (Burgundia, Picardia, Artois), cu exceptia Flandrei. El vizeaza, de asemenea, Franche-Comte. Simultan, Liege si Gueldre se desprind din nou de domeniu. Lui Carol Temerarul ii urmeaza fiica sa, Maria de Burgundia, care se casatoreste in 1477 cu Maximilian de Habsburg. In ceea ce priveste `tinuturile de dincoace`, aceste provincii obtin restabilirea privilegiilor lor, dar raman asociate in cadrul unui organism comun - Starile Generale - al carui consimtamant este necesar in problemele legate de razboi si impozite.
Dupa moartea Mariei, Maximilian este cel care exercita regenta. `Tinuturile de dincoace` primesc numele de `tinuturile de jos` sau Tarile de Jos, prin opozitie cu posesiunile austriece (`tarile de sus`). In 1493, regele Frantei, Carol al VIII-lea, retrocedeaza Artois si Franche-Comte. Filip cel Frumos, nascut la Bruges, si fiul sau, Carol (Carol Quintul), nascut la Gand, vorbesc si unul, si celalalt, atat franceza, cat si flamanda si sunt considerati in Tarile de Jos ca principi `naturali` (si nu straini).
Carol Quintul, aflat intr-un razboi cvasi-permanent cu Franta (careia i s-a alaturat ducele de Gueldre), profita de aceasta pentru a-si extinde si consolida fostul domeniu burgund. Dupa anexarea Frieslandei si a episcopatului de Utrecht impreuna cu teritoriile dependente de acesta (Overijssel), el obtine din partea Frantei, in 1529, abandonarea oricarei suzeranitati asupra regiunilor Flandra, Artois si Tournai, incorporate Sfantului Imperiu. Teritoriile dependente de Gueldre din zona septentrionala (Groningue, Drenthe) sunt cucerite, in 1536 Gueldre si Zutphen in 1543. Intregul ansamblu formeaza cele `17 Provincii`, pentru care Carol Quintul instituie in 1549 o singura regula privind succesiunea. Aceasta garanteaza - in principiu - indivizibilitatea Tarilor de Jos.
Represiune si rebeliune
Reforma se propaga in Tarile de Jos in timpul domniei lui Carol Quintul: luteranismul ajunge la Anvers din 1518, calvinismul, venit din Franta, se raspandeste in cursul anilor 1540. Carol Quintul, preocupat de unitatea religioasa si politica, lupta impotriva Reformei, dar nu impinge represiunea prea de-parte, de teama sa nu compromita prosperitatea Anversului, cea mai puternica metropola comerciala din acea vreme a Europei.
Urmasul sau, Filip al II-lea, spaniol inainte de toate, urmareste, dimpotriva, extirparea ereziei. Reorganizarea Bisericii (intemeierea unor noi episcopate in 1559), intarirea Inchizitiei, prezenta trupelor spaniole etc. determina escaladarea tensiunii intr-o tara care, desi ramane majoritar catolica (inclusiv in nord), nu este mai putin atasata libertatilor sale traditionale. Astfel, lantul de rebeliuni si represiuni se transforma curand intr-un conflict pe care olandezii il numesc (retrospectiv) `Razboiul de 80 de ani`. (Tratatul de la Munster, din 1648, ii va pune capat.) Totusi, initial, locuitorii Tarilor de Jos nu intentionasera, mai mult decat spaniolii, o secesiune intre nord si sud: aceasta a fost rezultatul circumstantelor conflictului.
In 1566 izbucneste o `furie iconoclasta` anticatolica. In anul urmator, ducele de Alba, trimis de Filip al II-lea, inaugureaza un regim de teroare si abuzuri fiscale. In 1572, `sarmanii marilor` (corsari olandezi calvini) cuceresc portul olandez Briel. In ceea ce-l priveste, Wilhelm de Orania, dupa ce a cautat in zadar sprijinul Frantei, decide sa organizeze rezistenta in nord. Spaniolii recuceresc cea mai mare parte a tarii, dar esueaza in Olanda si sfarsesc prin a se retrage spre sud. Reunite la Gand, Starile Generale elaboreaza un modus vivendi religios (`pacificarea`). Cu toate acestea, disensiunile persista intre Wilhelm de Orania sustinut de burghezia din nord - cucerita de Reforma - si de principalele orase flamande si brabansone, pe de o parte, si nobilimea catolica, dominanta in sud, pe de alta parte.
Catre secesiune
In 1579, in urma instigarii lui Alessandro Farnese, guvernator general al Tarilor de Jos, Artois, Hainaut, episcopatul de Cambrai si Flandra francofona formeaza Uniunea (catolica) de la Arras. Imediat se intemeiaza, in replica, Uniunea de la Utrecht, dominant protestanta. Aceasta regrupeaza Olanda, Zeelanda, Utrecht, Gueldre, Overijssel, Friesland, Groningen si mai multe orase din sud (Anvers, Gand, Bruges, Ypres, Malines, Bruxelles, Tournai...).
Dupa moartea lui Wilhelm de Orania (1584), Olanda, Zeelanda si Utrecht fac apel la Elisabeta Angliei care il trimite in zona pe contele de Leicester in fruntea unei armate. Gurile raului Escaut sunt blocate si vor ramane ca atare. Leicester ajunge sa deranjeze totusi marea burghezie olandeza si este nevoit sa se retraga in 1587. In 1588, Filip al II-lea lanseaza expeditia Invincibilei Armada impotriva Angliei, care se transforma intr-un dezastru; se implica apoi in razboiul civil din Franta. Din acest moment, Spania nu mai dispune de resursele necesare pentru a recuceri Tarile de Jos nordice, care, in ceea ce le priveste, se resemneaza cu ideea secesiunii si se organizeaza intr-o republica independenta: Provinciile Unite (Olanda).
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
