Cum sa treci mai usor peste un divort?

1/10603
label Diverse autorenew 13 Aug 2015, 00:00
Un divort nu este un eveniment placut in viata niciunui barbat. Asta nu inseamna insa ca viata s-a sfarsit sau ca daca ai un copil gata, nu mai esti considerat bun pentru celelalte femei.

Nu evita sa-ti manifesti sentimentele, sa-ti golesti sufletul de bagajul emotional negativ si incearca sa-ti consumi durerea fara sa o ascunzi sub pres.

Site-ul lyla.ro iti propune cateva metode prin care sa poti trece mai usor peste un divort.

Cauta-ti echilibrul
Dupa un divort nu incerca sa-ti maschezi durerea. Te minti singur daca faci asta. Cauta si mai ales accepta ajutorul celor din jur. Nu te izola. Este foarte important in acelasi timp sa lucrezi si cu tine. Incearca sa te reechilibrezi. In cazul in care simti ca nu poti, nu ezita sa apelezi la un specialist.

Pastreaza o relatie civilizata cu fosta
Daca se intampla sa ai copii, incearca sa ii privezi de certuri, scandaluri si jocuri de putere. Ei chiar nu au nicio vina.
Ideal ar fi sa ramai intr-o relatie civilizata cu fosta sotie, atat tu, cat si parintii tai. O relatie civilizata poate fi un exemplu pentru copiii tai.

Lasa trecutul
Pentru a putea merge mai departe dupa un divort este important sa-ti rezolvi problemele din trecut. Daca le vei lasa sa revina tot timpul in prim-plan nu vei reusi sa mergi mai departe cu adevarat. In plus, amintirile din trecut nu te mai ajuta cu nimic. Timpul nu se poate da inapoi. Constientizeaza-ti greselile, incearca sa inveti ceva din ele, iarta ce crezi ca trebuie iertat, atat la tine, cat si la fosta sotie si mergi mai departe.