Nu stiu dac-am apucat sa spun, dar am o problema cu mesageria instant. Asa ca am hotarat sa nu mai port discutii "esentiale" online. Sunt masochist - vreau sa aud, sa vad si sa simt de-adevaratelea. Explic imediat.
Sta intinsa si priveste marea. Asculta muzica la casti, si din cand in cand vantul ii zburleste parul usor carliontat. Intoarce capul spre mine si privirea ei ma topeste pe loc (de parca nu era destul de cald si-asa). E trista si visatoare - combinatie mortala - si din doua vorbe o fac sa zambeasca. Fumam o tigara, imi da castile s-aud ce-asculta si gestul ma impresioneaza mai mult decat ce se-aude.
Pleaca a doua zi, dar apucam sa dam o tabla pe terasa la Soni (e o mancare acolo...), seara suntem la Mitocanu, viseaza in continuare cu ochii ei mari si rotunzi. Zambeste din cand in cand, si ma asigura ca "e de bine" ca sint haios. Na poftim, asta e asa usor- joaca de copil!
Ii scriu primul mesaj. Raspunde promt, si bunul meu prieten caruia nu pot sa m-abtin sa nu i-l arat zice: "esti pe drumu' cel bun." Fix asta simt si eu. Peste cateva zile o scot in oras si cautam prin ploaie un buchet frumos de floarea soarelui. Fumam, vorbim intr-una (desi altfel suntem zgarciti la vorbe), plasam florile la sarbatorita si clar merge bine, deci - ne mai vedem.
Carliontii s-au mai domolit (apa sarata de la mare era de vina pentru ei), in rest - "suntem in grafic". Cam ocupata cu serviciul, dar ii place In The Sun cu Joseph Arthur si What Sound cu Lamb! Stam pe spate si ne uitam la stele, ne jucam cu intrebarile - poate poate ne descifram mai repede, ne plimbam noaptea prin Cismigiu si, cu zambetul acela senzational" spune ca se simte atat de bine alaturi de mine.
Fac eforturi sa nu ma grabesc, dar nu ma pot abtine sa n-o duc intr-un loc de poveste. Asadar - sa mergem la Sighisoara! Isi asculta instinctul, spune da pe loc, trec vreo 5 zile in care n-apucam sa ne vedem (serviciul asta infernal - incerc eu sa ma linistesc), cauta chiar si un tren potrivit, imi spune ca vrea ceva frumos, eu telefonez pentru o cazare - vom sta in Cetate.
In seara dinaintea plecarii ma suna cu "bomba" - nu mai vine, ca "nu e pregatita". Plec singur, si cand revin ma anunta ca "trebuie sa discutam, dar nu ma retine mult". Brrrrrr. Fraza asta nu anunta nimic bun, dar - cum am mai spus - nu vreau pe messenger, asadar ne vedem in oras cat ea e in timpul serviciului. E pe teren si ia lumea la intrebari in nustiuce problema vitala pentru cetatenii onorabili de la Obor.
Plec ca un pui la taiere si ne vedem langa pensionarii care joaca table in parc. O gasesc cu mapa cu intrebari si profita sa ma chestioneze si pe mine. Raspund dezinteresat si teribil de amuzat de situatie, ea scrie constiincios, plaseaza mapa la un coleg dupa care ma anunta ca nu poate sa participe la povestea asta. Ca nu vrea sa faca nimic din obligatie (de parca eu am obligat-o sa faca ceva), ca vrea sa se simta ca-n anii de liceu, ca simte ca nu merge si asa mai departe.
Bine c-am apucat sa completez chestionarul. E o profesionista, jos palaria.
Tiberiu Crisan, Editor Askmen.ro
