Cerbul (Cervus Elaphus L.) - este un mamifer ierbivor de culoare bruna - roscata cu un accentuat dimorfism sexual . Cerbii sunt mai mari decit ciutele si prezinta spre deosebire de acestea coarne caduce. Ca ordin de marime masculii au greutati cuprinse intre 180-300 kg, iar ciutele ajung doar la 80-150 kg. Masculii pierd coarnele la inceputul fiecarei luni martie, fenomen care se intinde, functie de virsta si vigurozitatea fiecaruia dintre cerbi, chiar pina in luna mai. La vitei, atunci cand implinesc virsta de 1 an, in luna mai, incepe cresterea primului rind de coarne crestere care se termina in septembrie. Aceste coarne sunt de regula sulite lungi de 20-30 cm, fara rozete.
Longevitatea cerbului este apreciata in libertate la cca 18-20 ani, insa in natura rar ajung la aceasta virsta. Intre 12-14 ani cerbii ajung la apogeu, dupa care intra, treptat in decreptitudine. Varsta exemplarelor vii se apreciaza in functie de aspectul exterior si trofeu, iar cea a animalelor impuscate dupa uzura danturii .
In perioada imperechierii masculul mugeste, boncaneste sau boncaluieste. Speriat are un brahnit nazal, ca de altfel si femela. Cerbii au mirosul dezvoltat, auzul bun si vazul suficient de bun.
Cerbul este perfect adapostit in zonele cu paduri intinse, care cuprind portiuni de poieni sau luminisuri cu izvoare, care ofera liniste, adapost si surse de hrana. Este intalnit si la campie destul de des, acoperind cel putin teoretic intreg arealul dintre golul alpin si malul marii.
Hrana este deficitara pentru cerb in perioada iernii - ca de altfel pentru toate cervidele. Iarna se compune din lujeri, muguri si uneori scoarta de copac, frunze verzi ramase sub zapada, diferite frunze si ierburi uscate, precum si plante verzi din terenurile cultivate agricol. Ghinda si jirul constituie, in arii cu astfel de stratificatii, hrana de baza. Accepta si reactioneaza bine la hrana adminstrata complementar de om: fan, frunzare, suculente si concentrate.
Lupul este dusmanul natural cel mai de temut al cerbului. Pagube mai reduse fac si rasul si ursul. Mai nou cainii hoinari salbaticiti tind sa inlocuiasca lupul, mai ales in pradarea viteilor.
Cerbul este sociabil din toamna pana in primavara, perioada in care masculii se grupeaza pe carduri conduse de un cerb tanar, iar femelele in carduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai in varsta. Doar cerbii foarte batrani sau foarte puternici traiesc solitari. Imperecherea incepe in luna septembrie, mai intai in zonele de ses, apoi si la munte, terminandu-se cu a doua jumatate a lunii octombrie. Intre tauri se duc lupte aprige, pentru suprematia cardurilor de ciute. Este de retinut ca in aceasta perioada, cerbii elimina un miros specific, usor de perceput chiar si de om. Ciutele fata, de regula, cite 1-2 vitei, foarte rar 3, care isi pot urma mama la 1-2 ore dupa nastere.
Sezonul de vinatoare este cuprins intre 01.09 - 15.12 pentru masculi si se termina mai tirziu la 15 februarie pentru ciute .
Trofeul in constituie coarnele cu craniu sau cu parte din acesta
Trofeee neconventionale sunt "perlele" (canini redusi ), parul din coama, crucea Hubertus. Vanatoarea se face cu carabina cu glont de la calibru 7 mm in sus. Perioada optima de vanatoare este perioada boncanitului. Se impune a se retine ca cca 70 % din cotele de recolta la tauri si 100% in cazul femelelor trebuie extrase selectiv. Metodele de vanatoare sunt la panda si dibuitul, cu sau fara chematoare (boncanitoare). Impuscarea la goana este interzisa de lege. Selectia masculilor se face dupa aspectul extern general al coarnelor, dupa criteriile stabilite in cazul tuturor cervidelor. O alta perioada favorabila selectiei este dupa carduire (15 noiembrie-15 decembrie), cand prin comparatie se poate alege mai corect exemplarul inapt pentru reproductie.
