Arta haosului sau haosul in arta?

8/8802
label Diverse autorenew 24 Oct 2025, 11:59




Ne-am obisnuit sa intelegem prin "haos" o stare de dezorganizare, un amestec dezordonat si confuz de elemente. Si totusi, e foarte probabil ca in viitorul apropiat sa fim nevoiti sa reconsideram aceasta definitie.

Fizicienii si matematicienii anilor `80 au pus bazele Teoriei Haosului care rastoarna legile deterministe ale fizicii newtoniene. Astfel, haosul devine o dezordine doar aparenta, rezultata din interactiunea unor sisteme complexe dinamice ale caror reguli abia acum incep sa ni se dezvaluie. Cu ajutorul teoriei haosului se pot explica o multitudine de fenomene aparent intamplatoare, care nu urmeaza regulile newtoniene in desfasurare si care sunt derutante prin nota puternica de hazard pe care par sa o contina: izbucnirea neprevazuta a epidemiilor, turbulenta fluidelor, evolutia fenomenelor meteorologice, chiar si aritmiile inimii umane in secundele care preceda moartea fizica.

Iata cum haosul ne revolutioneaza intrega perceptie asupra lumii inconjuratoare, devenind centrul preocuparilor stiintei moderne, intr-o serie foarte lunga de domenii, incepand cu matematica si fizica, trecand prin medicina si economie si ajungand chiar in... arta.

Unele dintre instrumentele de baza folosite de teoria haosului sunt fractalii - figuri geometrice simple sau complexe generate de functii matematice. Structurile fractale sunt prezente atat in alcatuirea organismului uman cat si in tot ceea ce se afla in jurul nostru: fulgii de zapada, formele de relief, creierul, frunza de feriga, graficele bursiere, norii de pe cer.

In ceea ce priveste arta digitala, astazi artistii pot crea cu ajutorul computerelor imagini extraordinare prin exploatarea fractalilor. Acestia pot genera atat forme care sa imite extrem de real copaci, munti, constelatii, dar si combinatii spectaculoase care iti stimuleaza imaginatia. Privitorul isi poate lasa ochii si mintea sa calatoreasca in voie in formele si culorile fascinante ale fractalilor.

Nu ai nevoie de cunostinte artistice pentru a simti, interpreta si aprecia o creatie de Arta Fractala. Ea are o infinitate de dimensiuni deschise catre creativitatea fiecaruia si isi asteapta o infinitate de interpretari.

Intr-o imagine fractala matematica isi neaga caracteristicile esentiale si se transforma in magie.

gore, Editor Askmen.ro