Apartamentele din Capitala sunt mai ieftine cu zeci de mii de euro fata de inceputul anului. Proprietarii, dar si investitorii au lasat la pret, avand in vedere ca numarul tranzactiilor este foarte mic. Spre exemplu, un apartament cu patru camere din zona Vitan-Zepter s-a vandut in aceasta perioada cu 210.000 de euro, in timp ce pentru un apartament similar in luna ianuarie a acestui an se cereau 255.000 de euro, informeaza Gandul.
In Colentina, in luna ianuarie a acestui an, pretul unui apartament de trei camere era de 140.000 de euro, iar acum este de 110.000 de euro.
In zona 1 Mai a Capitalei, de la 2.500 de euro metrul patrat la inceputul lui 2008, s-a ajuns la 2.300 de euro in prezent.
`Piata tranzactiilor imobiliare se afla intr-un semiblocaj din cauza normelor BNR care ingreuneaza accesul la creditele ipotecare. La aceasta se adauga si faptul ca este perioada de concedii. Cu siguranta ca piata se va revigora incepand cu luna septembrie, dar preturile nu vor mai scadea`, declara Liviu Ureche, Certified International Properties Specialist.
In Tineretului, un apartament de doua camere are un pret afisat de 110.000 de euro, iar la inceputul anului, proprietarii optimisti aveau un pret de incepere de 145.000 de euro.
In zona Mosilor, apartamentele de doua camere au scazut cu 25.000 de euro, ajungand sa fie scoase la vanzare cu 110.000 de euro.
`In aceasta perioada, in cartierul Vitan pretul la apartamente este de 2.050 de euro metrul patrat, in timp ce la 1 ianuarie 2008 era de pana la 2.800 de euro. La fel, in zona Drumul Taberei, suma ceruta de proprietari pentru metrul patrat de apartament variaza intre 1.550 si 1.700 de euro, fata de 1.800-2.000 de euro metrul patrat cat se cerea la inceputul anului in curs`, a precizat Stefania Trandafir, broker/owner la RE/MAX 5 Stars.
In zona Unirii, apartamentele se vand in aceasta perioada cu 2.600 de euro metrul patrat, iar la inceputul anului 2008 era intre 3.200 si 3.500 de euro metrul patrat.
In cartierul Giulesti, pretul apartamentelor a scazut de la 1.650-1.850 de euro metrul patrat, in ianuarie 2008, la 1.400-1.600 de euro metrul patrat in aceasta perioada.
Comenteaza acest subiect pe FORUM!
ziare.com
Apartamentele din Bucuresti, mai ieftine cu zece mii de euro