Controversat si puternic, foarte puternic. Acestea sunt cuvintele care caracterizeaza cel mai bine absintul, "zana verde", asa cum il numesc francezii. Popularitatea acestei bauturi alcoolice verzui este datorata artistilor europeni din "La belle epoque", din secolele XIX si XX.

Produs din ceea ce se numeste "sfanta treime": pelin, anason si plante aromatice, absintul si-a primit numele din denumirea in latina a unuia din ingredientele sale, Artemisia absinthum (pelin).

Dupa macerea initiala, absintul este distilat pana atinge o concentratie de alcool de 75%, desi produsul final este diluat cu apa pana ajunge la "numai" 45% alcool.

Culoarea verzuie este data fie printr-un colorant, fie prin extragerea clorofilei din pelin in timpul macerarii.

Bautura nu are efecte halucinogene deoarece cantitatea de tujon continuta a fost diminuata dupa ce bautura a fost legalizata in Europa si in America, dupa o scurta perioada in care fusese interzisa.

Cum se consuma
Desi multi prefera sa il bea ca pe tequila in shot-uri cu lamaie sau lime si sare, absintul are nevoie de o preparare ceva mai complexa inainte de a fi consumat.

Specialistii sustin ca una dintre cele mai bune metode de preparare este cea frantuzeasca, desi nu mai este atat de utilizata astazi.

Aceasta presupune existenta unui vas mare umplut cu apa plata si gheata, cu cateva robinete prin care sa curga un lichid subtire. Sub acestea, sunt asezate pahare pline cu 50 ml de absint, iar pe pahar o lingurita specifica, perforata, cu un cub de zahar deasupra. Firicelul de apa cu gheata va dizolva zaharul, iar lichidul final trebuie sa contina numai o treime sau o cincime de absint.

Acum, barmanii prefera sa caramelizeze zaharul si sa il scurga apoi intr-un pahar pe jumatate plin cu absint, iar restul sa completeze cu apa. De asemenea, `zana verde` mai este folosita si ca ingredient in prepararea cocktailurilor.

Consumatorii il recomanda a fi fascinant, unic si misterios, si multi il prefera in fata vodcii si a romului, desi este ceva mai scump.