7 idei care te vor ajuta sa te mentii ocupat pe timpul verii
1/11175
calendar_month 25 Mai 2022, 00:00
În această vară nu trebuie să suferi din cauza caniculei și să te plictisești. Dacă te întrebi cum să-ți umpli timpul între vacanțele pe care ți le-ai programat, ai ajuns în locul potrivit. Sperăm ca aceste idei să-ți ofere inspirația de care ai nevoie pentru a te bucura de sezonul estival.

1. Fă-ți planuri

Îți place spontaneitatea? Foarte bine, dar asta nu te împiedică să-ți faci planuri. Gândește-te că este mai bine să ai de unde alege, decât să nu ai ce face. De aceea, programează-ți tot felul de activități, de la participarea la evenimente, cursuri și până la călătorii. Urmărind diversele opțiuni care îți sunt la îndemână, vei avea mai multe șanse să dai peste ceva ce îți place, așa că nu mai ezita nici o secundă.

2. Reia legătura cu vechi prieteni

Aproape orice persoană lasă în urmă anumiți amici, prieteni sau chiar rude. Dacă stai un pic să te gândești, cu siguranță îți vei aminti de cineva drag, cu care ai ceva amintiri. Pentru a relua contactul, poți recurge la diverse metode: ceri numărul persoanei de la o cunoștință comună, o cauți pe rețelele de socializare sau te deplasezi undeva unde speri să o întâlnești. Încearcă să nu te duci cu mână goală la întâlnire, pentru ca momentul să nu fie unul ciudat.

3. Începe să faci mișcare în mod regulat

Dacă în trecut, sedentarii aveau destule scuze la îndemână pentru a evita mișcarea, astăzi, lucrurile s-au schimbat complet. Dacă nu îți place sau nu-ți este convenabil să mergi la sală, poți apela la un personal trainer cu care să lucrezi în particular, offline sau online, dar ai și varianta de a urmări diverse tutoriale video gratuite și să începi să faci exerciții acasă, cu sau fără echipament dedicat. Secretul este să începi azi și să-ți stabilești un program săptămânal pe care să-l respecți. Sfatul nostru este să începi cu puține minute, dar să nu sari niciodată peste zilele de exerciții.



4. Practică un joc online

Dacă ești un microbist adevărat, mai mult ca sigur îți va plăcea să joci FIFA sau să preiei conducerea unei echipe în simulatorul Football Manager. Îți plac cursele? Dacă îți instalezi Real Racing 3, te poți întrece cu adversari online pe smartphone sau poți opta pentru un simulator ceva mai profesionist pe consolă sau pe computer, cum este Project Cars 3. Dacă ești un strateg desăvârșit și dispui de un buget pentru divertisment, îți poți alimenta contul de poker pentru a juca online pe bani reali, pe un site care oferă servicii de plăți securizate, cum este Pokerstars, sau dacă preferi jocurile de îndemânare, te poți înscrie în campionatele online organizate folosind jocul 8 Ball Pool de la Miniclip. Nu uita să te distrezi în timpul jocului, chiar dacă nu vei reuși să te impui de fiecare dată.



5. Scrie

Scrisul poate fi practicat în mod recreațional, profesional sau emoțional. În cazul de față, te interesează prima și ultima variantă. Ia în calcul deschiderea unui blog despre un subiect care te pasionează și postează-ți acolo opiniile în mod regulat. O altă variantă este să folosești scrisul în scop terapeutic și analitic; dacă vei ține un jurnal, pe lângă faptul că te vei descărca în acest mod, vei putea să-ți faci ordine în gânduri și să sesizezi anumite lucruri esențiale (pe care le-ai uitat) despre tine.



6. Deconectează-te

Se spune că omul este fericit atunci când uită de sine, lucru care se confirmă zilnic în viețile noastre. Este suficientă să te gândești la activitățile preferate pentru a-ți da seama. Spre exemplu, atunci când vezi un film sau un spectacol, asculți muzică tare sau participi la un concert, faci voluntariat, ieși la plimbare sau citești, te bucuri de acele momente, nu? Așa că rezervă-ți timp pentru o activitate de acest gen, însă nu exagera, pentru că excesul nu este bun în nici o privință.

7. Fă o nefăcută

Cel mai simplu mod de a învinge monotonia este să întrerupi rutina făcând ceva nou, fie că este vorba să gătești ceva deosebit sau să-ți zugrăvești dormitorul. Uneori, lucrurile pe care le avem la îndemână ne scapă complet din vedere. Vezi ce-ți trece prin cap sau consultă un prieten și apoi fă ceva ce nu ai mai făcut niciodată.