Păstrarea curățeniei și a ordinii într-o casă poate fi uneori o adevărată provocare, având în vedere lipsa timpului și a dinamicii cu care se desfășoară lucrurile de zi cu zi. Deși programul poate să nu îți permită să te ocupi prea des de aceste aspecte, există mici trucuri la care poți să apelezi pentru o locuință ordonată. Organizarea reprezintă cuvântul de bază de care e important să ții cont astfel încât obiectele și hainele tale să fie păstrate în locuri special amenajate. Iată câteva modalități care îți pot fi de folos în acest proces
Eficientizează spațiile de depozitare
Deși la prima vedere poate părea destul de complicat să păstrezi ordinea, vei vedea că adoptând mici obiceiuri vei reuși în cele din urmă să ai parte de asta. Dacă te întrebi, spre exemplu, cum să menții baia ordonată, o soluție pe care o poți avea în vedere o reprezintă spațiile de depozitare. Baia este una dintre cele mai utilizate camere din casă, motiv pentru care este de preferat ca produsele de igienă și ce obișnuiești să folosești aici să se regăsească în coșuri, rafturi de sine stătătoare sau încorporate în perete. Poți folosi etaje suplimentare deasupra toaletei ca să depozitezi prosoape sau obiecte personale. Sau poți pune rafturi în colț tocmai ca să eficientizezi acest spațiu și să-l optimizezi în vederea depozitării lucrurilor.
Optează pentru un mobilier multifuncțional
Indiferent că este vorba de baie, bucătărie sau alt loc din casă, te poți orienta către piese de mobilier multifuncțional. Spre exemplu, dulapul cu oglindă sau dulapul de sub lavoar. Astfel nu vei pierde spațiul pe care îl ai la dispoziție și poți așeza aici diverse lucruri pe care le folosești în casă.
Folosește etichete sau borcane transparente
Borcanele transparente sunt o modalitate bună ca să depozitezi diverse produse, așa cum sunt pastele, zahărul și sarea, astfel încât să le ai la vedere, dar și să fie aranjate corespunzător. Aceste recipiente pot completa armonios designul bucătăriei, dar în același timp au și rol practic. În plus, se găsesc la prețuri accesibile, modele și dimensiuni, în funcție de preferințele fiecăruia. Etichetele sunt o altă idee pe care o poți lua în considerare în vederea menținerii ordinii în casă. Le poți pune pe cutii sau rafturi, ca să știi exact ce lucruri ai așezat aici, fără a le căuta prea mult timp. În acest fel, vei avea simplitate, o bună sortare a lucrurilor și organizare.
Adoptă o rutină de întreținere
O rutină de întreținere a casei este esențială pentru menținerea curățeniei. Ca să ții la distanță praful, murdăria și alergenii, ar fi bine ca și covoarele să fie aspirate săptămânal, sugerează cei de la nbcnews.com. De asemenea, e de preferat ca podelele din bucătărie să fie spălate frecvent tocmai pentru a împiedica răspândirea bacteriilor și a menține un aer curat și proaspăt. Și prosoapele, fie că sunt de baie sau de bucătărie, trebuie spălate cel puțin o dată pe săptămână sau chiar mai des, în funcție de cât de mult sunt utilizate.
Sursa foto: pexels.com