Exasperarea impusa de exacerbarea gandirii conduce la o pierdere a afectului. Acest lucru va impune absenta unei reprezentari despre relatie, viitor, propriile nevoi. Ca urmare o persoana se va afla intr-o pozitie pasiva in care nu va putea sa aiba o imagine despre ceea ce cauta.
Una din reactiile frecvente pe care oamenii le au este de a reprosa partenerului ca nu ii ofera ceea ce cauta. Aceasta reactie ne spune ca o persoana este pusa in situatia de a simti atractie, iubire fata de partenera dar in acelasi timp este pus intr-o pozitie pasiva in care ￢celalalt￢ e cel care face.
Daca plecam de la ideea de relatie putem sa vorbim despre nevoile celor implicati. Aici nu vorbim despre cazurile limita in care partenerii se percep ca si cum nu ar fi persoane independente si unde despartirea este in locul individualitatii. In aceste cazuri aparte este vorba de receptarea celuilalt ca fiind o parte interioara de care este lipsit. Este o legatura fuzionala in care separarea este inaccesibila si unde dubiul are alta forma ￢ aici sa fii cu celalalt inseamna sa iti pierzi individualitatea, iar sa nu fii cu celalalt presupune ca este abandonat.
Este o dilema care depaseste cu mult aria la care facem referire. Este ca si cum te-ai intreba daca la un copil in momentul in care ai taia coordonul ombilical, el va supravietui
Aici dilema care este una veche si care valorizeaza o anumita capacitate ￢ de tentativa disperata de a fi individualitate, tentativa esuata atunci cand a fost momentul adecvat si pe care il parcurgem cu totii. Dar revenind la situatiile obisnuite putem spune ca in momentul in care vorbim despre o relatie ne putem intreba in ce masura relatia conduce la satisfacerea nevoilor proprii. Si in ce masura aceeasi relatie conduce la satisfacerea nevoilor celuilalt. Acesta ar fi primul pas.
Dar el ne duce automat nu la pasul doi cum ar fi logic ci la un pas nr. 0. Intrebarea care deriva de aici este anterioara ￢ care sunt nevoile proprii. Si are ca si corolar ￢ care sunt nevoile celuilalt. Capacitatea unei persoane de a-si pune la modul concret, emotional aceste intrebari este deja un indiciu al capacitatii sale de a fi in respectiva relatie. Acest pas ar fi de asteptat sa ne puna in relatie cu noi insine si cu celalalt. Daca raspunsul la aceste intrebari ar fi dat, nu s-ar mai pune problema dubiului pentru ca raspunsul apare de la sine.
Cand ma intalnesc cu pacientii cu acest dubiu, vad cu usurinta cum in timp, dubiul isi pierde importanta si ceea ce era invaluit in mister, nu mai este o problema ci un fapt de la sine inteles. Dar acest lucru se intampla in timp, in luni si ani in care accesul la propriile nevoi care sunt satisfacute sau nesatisfacute de celalalt se realizeaza.
Este evident ca relatii diferite aduc in lumina parti diferite din propria persoana. Acest lucru nu trimite la actul fortat al impunerii unei alegeri ci la investirea acelor parti proprii care conduc la propria persoana in relatie cu celalalt. Unele relatii pot aduce la lumina o latura practica, asezata, altele pot sa fie produsul unei abordari de nebunie in care tratarea doliului sa fie mai importanta.
In acest caz se pune problema alegerii intre un travaliu de tratament si constructia unei lumi in realitate. Si exemplele pot continua. Dar pentru aceste nevoi pot sa existe si alte solutii decat cele mentionate deja. Ele se contureaza singure atunci cand exista un cadru adecvat de investigare.
Am putea spune ca raspunsul la intrebarea ￢ a fi sau nu a nu fi cu celalalt este dat mereu de capacitatea de a accesa propriile nevoi ca baza a relatiei sociale si psihologice cu o partenera.
Citeste aici prima parte a articolului!
Claudiu Ganciu
Psihoterapeut de orientare analitica
Cabinetul de Psihoterapie Analitica de Cuplu
www.centrupsihologie.ro
