Romantismul este cu siguranta un concept inventat de o femeie. Barbatii nu au nevoie de cina romantica la lumina lumanarilor, ei pot manca si in picioare pe o banala masa in bucatarie. Nici baile aromate cu uleiuri relaxante intr-o ambianta romantica nu fac obiectul dorintelor romantice ale barbatilor.
Trebuie insa sa le fim recunoscatoare pentru ca datorita nevoii de a ne satisface, pe noi, femeile, au invatat sa fie romantici. Este adevarat ca "interesul poarta fesul" si ca au fost oarecum fortati sa devina romantici. Momentele siropoase, presarate cu lumanarele mancaruri fine si muzica in surdina sunt cele mai utile ustensile pe care le folosesc pentru a ne convinge sa-i urmam in pat.
De unde au invatat ei sa fie romantici Pai, chiar de la inventatoarele conceptului, adica de la femei. Care au fost sursele pe care le-au folosit pentru a invata ce inseamna in conceptia unei femei romantismul Cred ca pe primul loc in topul surselor se claseaza filmele de dragoste, mai apoi vin discutiile cu prietenele (ma refer la amice), dupa care, pentru cei mai curiosi, revistele dedicate sexului frumos.
De cele mai multe ori, insa, toate aceste surse le pot furniza barbatilor informatii gresite in ceea ce priveste romantismul. Din pacate, exista cateva "mituri" romantice care pot chiar, pune capat unei relatii.
Mai rarut e mai dragut
Ideea ca intalnirile rare pot amplifica dorul unul fata de celalalt nu are cum sa fie o idee benefica unei relatii. De ce Nu uitati ca exista si zicala "Ochii care nu se vad se uita...la altii". Asadar inainte de a pune in aplicare acest mit, in vederea intensificarii sentimentelor ce va unesc asigurati-va ca stiti ce inseamna pentru iubita dumneavoastra "mai rarut". Trebuie sa stiti ca definitia "absentei" este mult mai scurta pentru o femeie decat pentru un barbat. Puteti merge intr-un weekend cu baietii la pescuit dar nu fara a va face timp pentru a-i trimite un mail in care sa-i reamintiti cat de mult o iubiti, sau sa aranjati sa primeasca un imens buchet cu florile preferate a doua zi dupa ce ati plecat. Astfel ea nu va avea nevoie de dumneavoastra in urmatoarele 24 de ora daca sti ca va ganditi la ea oriunde v-ati afla.
Dragostea e oarba
Chiar daca iubita dumneavoastra nu va va judeca pentru modul in care aratati si sunteti sigur ca va iubeste asa cum sunteti, trebuie sa stiti ca va observa imediat ca ati luat 3 kilograme sau ca nu v-ati mai taiat unghiile de la picioare de o luna. Asadar nu folositi acest mit ca pretext pentru a nu va mai ingriji numai pentru ca ati intalnit femeia visurilor voastre.
Orice femeie are dreptul sa aibe anumite asteptari de la iubitul ei in ceea ce priveste ingrijirea corporala chiar si dupa ce ati depasit fazele da tatonare si flirt. Nu va speriati, nu trebuie sa deveniti sclavul celei mai apropiate sali de forta dar trebuie sa va pastrati infatisarea cat de cat asemanatoare cu cea a barbatului de care s-a indragostit. Sunt sigura ca va doriti acelasi lucru si din partea ei, iar acesta este un motiv bun pentru a-i da un exemplu.
Fapte nu vorbe
Atat timp cat vor exista poeziile si scrisorile de dragoste, o mare parte din femei vor ignora ideea ca barbatii adevarati trebuie sa-si exprime sentimentele prin actiuni si nu prin cuvinte. Este adevarat ca va pune mai mare pret pe modul in care o tratati si mai putin pe ceea ce ii spuneti, insa, acest lucru nu reprezinta o scuza pentru a o priva de soaptele fierbinti pe care i le puteti picura in ureche din cand in cand. Daca nu sunteti genul "poet", puteti sa ii spuneti ca i-ati spalat masina tocmai pentru ca stiati cat este de ocupata in loc sa ii spalati masina fara niciun cuvant.
Cine se-aseamana se-aduna
Poate ca la inceputul relatiei veti fi incantati de faptul ca amandorura va place sa mergeti in drumetii la munte sau ca aveti o pasiune comuna pentru bungee-jumping, si veti crede ca ati intalnit sufletul pereche. Nu uitati ca "opusurile se atrag" si ca a avea foarte multe puncte in comun cu iubita voastra va poate transforma relatia dintr-una romantica intr-una prieteneasca. Acest lucru se intampla pentru ca veti ajunge sa va concentrati mai mult asupra activitatilor care va fac amandorura placere decat asupra persoanei de langa voi.
Gestul conteaza
Acest mit nu e total neadevarat, de cele mai multe ori intentia conteaza. Insa hai sa ne imaginam situatia in care i-ati promis iubitei ca veti face rost de bilete la George Michael, pe care, btw, ea il adora, si nu reusiti. Daca veti invoca de prea multe ori scuza "Am incercat, dar nu am reusit" veti da impresia unui papagal si veti fi catalogat drept un barbat care are obiceiul sa dezamageasca.
Dragostea nu costa
Acest mit este combatut de un altul "Dragostea trece prin stomac", asa ca nu va faceti un obicei din a-i cumpara cadouri de la magazinele " 38 000 orice produs" si nici din a o invita de fiecare data la cina servita in cutii de carton. Nicio femeie nu va va cere sa spargieti o banca la fiecare intalnire, dar nici sa o invitati la cina la "Impinge tava".
Alina Pavel, Redactia Askmen.ro