Cum poate relatia ta sa depaseasca o criza

3/393
label Dating autorenew 13 Aug 2015, 00:00
Relatia ta trece printr-o criza si tie iti vine sa lasi totul balta si sa fugi Nu-ti mai recunosti partenera si nu reusesti sa mai legi o punte de comunicare cu ea Nu-ti pierde rabdarea. Te linistesti, citesti sfaturile noastre si vei vedea ca nimic nu este asa dificil precum pare.

1. Identifica natura crizei

Cand te afli intr-o situatie de criza, trebuie sa analizezi, in primul rand, natura crizei. De exemplu, ar putea fi o criza pe motive financiare sau emotionale. Cheltuiti mai mult decat va permiteti si aveti un fond comun, deci va afecteaza pe amandoi. Sau ea iti reproseaza ca esti rece si nu-ti manifesti afectiunea.
Fiecare tip de criza are solutia ei daca stii sa ajungi la radacina problemei. Deschiderea si comunicarea pot ajuta la gasirea unor solutii, mai ales daca esti tu primul care este dispus sa rezolve ceva.

2. Fii puternic si lupta cu tine

Nu poi fugi de cate ori apare o problema, chiar daca ti se pare cel mai usor lucru de facut pe moment. Daca dai bir cu fugitii de cate ori va certati, s-ar putea sa ratezi un moment crucial al relatiei voastre si sa nu mai poti repara lucrurile cand te hotarasti tu sa te inorci peste o ora, o zi sau o saptamana.

Trage aer in piept, inlatura-ti temerile si fa efortul de a discuta in momentul in care simti ca ceva e in neregula.

3. Nu te razbuna niciodata pe partenera

Daca tu treci printr-o criza cum ar fi pierderea jobului sau moartea cuiva apropiat, nu trebuie sa-ti exteriorizezi toata furia asupra partenerului, doar pentru ca e langa tine mereu. Cuplurile au probleme cand isi varsa frustrarile unul pe celalat si asa ajung la cearta fara sa inteleaga cum si de ce s-a intamplat.

4. Ramaneti unul langa celalat

Daca va aflati intr-o criza a relatiei si nu gasiti din prima o solutie, incercati sa ramaneti impreuna si sa aveti mai multe discutii. De multe ori, chiar si dupa o noapte, gandurile se decanteaza si gasesti noi raspunsuri pana dimineata.

5. Rabdarea isi are avantajele ei

Nu te grabi sa tragi concluzii daca nu te mai intelegi cu partenera ta. Poate ca trece printr-o perioada grea si ii este dificil sa se exteriorizeze. Asteapta sa gaseasca un moment in care poate vorbi calm cu tine si sa-ti explice ce se intampla.

La furie, se iau cele mai nepotrivite decizii si e adevarat ca graba strica treaba, chiar si in cazul relatiilor.