Certurile mici si dese, cheia marilor succese. Cel putin in cazul cuplurilor care stiu sa se certe constructiv. Iti poate parea ciudat, dar unele perechi se cearta in fiecare zi, gasind in aceste mici `harjoneli` un teren comun de comunicare si un mod mai bun de intelegere. Certurile intra astfel in rutina de zi cu zi si devin obisnuinta.
Psihologii spun ca nu sunt foarte multe cazuri de cupluri in acest gen, dar ca ele exista, iar uneori acestea traiesc impreuna toata viata si se inteleg foarte bine, ajutati fiind de `certuri`. De cealalta parte a baricadei, sunt cuplurile care prefera pacea si intelegerea, adica cei care traiesc in normalitate. Linistea si ordinea sunt cuvintele lor preferate, iar certurile dese ar putea conduce in unele cazuri chiar si la divorturi.
Tot psihologii sustin ca nu este neaparat important cine porneste cearta sau care este pretextul acesteia. Conteaza ca unul dintre parteneri sa stie sa lase de la el si sa nu amplifice si mai tare conflictul.
Trebuie sa iti cunosti partenera foarte bine pentru a putea intelege modul de a se certa al acesteia si cel in care reactioneaza. De cele mai multe ori femeile gasesc din senin pretexte de cearta, momente in care tu trebuie sa stai sa asculti, sa nu o contrazici si sa nu alimentezi conflictul sub nicio forma.
In cazul in care cearta se isca din cauza ta, asuma-ti partea ta de vina si recunoaste-ti greseala. Nu este sanatos sa-l consideri numai pe celalalt vinovat. Trebuie sa incerci sa vezi lucrurile si din perspectiva lui, acesta fiind un punct de plecare important pentru aplanarea conflictului.
Trebuie sa te consideri norocos daca in mijlocul unei dispute partenera ta te lasa si pe tine sa-ti exprimi parerea si nu vorbeste non stop numai ea, asa cum stiu foarte bine sa o faca femeile. Daca te mai si asculta si iti intelege punctul de vedere, ti-a pus Dumnezeu mana in cap.
Certurile sunt inevitabile in orice cuplu, oricat de perfect si armonios s-ar considera acesta. Insa, trebuie sa inveti din fiecare conflict si sa ajungi, astfel, sa cunosti mai bine persoana care ti-e alaturi.
A.G., AskMen.ro
Cearta-te cu masura

label Dating calendar_month 13 Aug 2015, 00:00 autorenew 13 Aug 2015, 00:00 history_edu www.askmen.ro
Noutati




