Exista o perioada, de obicei la inceputul unei relatii de parteneriat, cand simtim mai intens ca nicioadata ca lumea se invarte in jurul unei singure persoane.
Devenim atat de obsedati de acea persoana incat nu ne mai intereseaza decat prezenta ei. Suntem capabili sa trecem peste orice obstacole care ar sta in calea fericirii noastre, indiferent ca e vorba de parinti, prejudecati, distante temporale sau spatiale.
Psihologii, filosofii si poetii au denumit-o "indragostire" si au considerat ca ea reflecta slabiciunile firii omenesti. Cele mai delicate sau insesizabile vulnerabilitati ies atunci la iveala, cu o forta si cu o intensitate de neimaginat. In acea perioada adoptam comportamente, pe care mai tarziu, cu greu le putem explica.
Ne periclitam reteaua de relatii interpersonale si chiar cariera profesionala datorita indiferentei, neimplicarii sau ignorarii unor persoane sau probleme, tratate altfel pana atunci. Riscam, uneori, sa pierdem totul pentru a castiga, deseori, doar o dezamagire.
Exista si opinii conform carora indragostitii au nevoie unul de celalalt pentru "a arde", dar nu unul de celalat ca atare. Mai mult, nu are fiecare nevoie de prezenta celuilalt, ci mai degraba de absenta lui (de Rougemont, 2000). Practic, indragostirea solicita prezenta obstacolelor (morale, temporale, spatiale, etc.) iar cand acestea nu exista, ele sunt cautate si construite chiar de cei doi.
Cum explica psihologii starea de indragostit
In linii mari, ei considera ca:
1) Singuratatea ne face mai vulnerabili si favorizeaza dorinta noastra de a intra in contact cu diverse persoane care se apropie de imaginea pe care o avem despre o posibila iubire. Daca inetrvine reciprocitatea, brusc ne indragostim (Glasser, 2000).
2) Avem nevoie sa gasim explicatii pentru schimbarile fiziologice pe care le traim. Indragostirea e dar eticheta atasata sentimentelor asociate acestor schimbari (Schachter si Singer, 1962).
3) In situatia de excitabilitate, daca avem in preajma persoane atractive, avem tendinta de a interpreta aceasta stare ca efect al indragostirii.(Ilut, 2000).
4) Cu cat ne gandim mai mult la dragoste, cu atat este mai posibil sa ne indragostim (Tesser si Paulhus, 1976).
Dorinta de a fi indragostit incepe sa domine inconstientul fiecaruia intr-o masura din ce in ce mai mare. S-a calculat si durata medie a unei obsesii romantice, ca fiind in jurul a doi ani (Chapman, 2000), s-a generalizat ideea ca este normal ca oamenii sa se indragosteasca de mai multe ori in viata, s-a perpetuat prejudecata conform careia barbatul se indragosteste cu ochii, iar femeia cu urechile si, mai important decat asta, se considera ca indragostirea induce, la finalul ei, mai multa nefericire decat am putea anticipa.
De ce se ajunge aici
In mare masura, datorita incapacitatii noastre de a ramane cu picioarele pe pamant. Dorinta de a fi fericit este atat de mare si asocierea fericirii cu senzatia de a fi indragostit este atat de profunda, incat uitam cu desavarsire ca mai trebuie sa facem si altceva. Printre altele, sa ne construim fericirea invatand din greselile altora, sa realizam succese profesionale avand la baza elanul si vigoarea oferite de insusi statutul de indragostit.
Apoi, ne deschidem sufletul in fata persoanei iubite cu prea mare usurinta, lucru care diminueaza aria incognoscibila si misterul relatiei, ducand la cresterea sigurantei asupra celuilalt. Insa, pe masura ce devenim mai siguri de partener, scade intensitatea indragostirii, luciditatea luand locul pasiunii.
Nu in ultimul rand, posesivitatea si gelozia pot contribui la reducerea iluziei de vesnic indragostit, ca si tentatia cuantificariii sentimentelor, aparuta in momentul in care incepi sa crezi ca dai mai mult decat primesti.
Abia atunci realizezi ca partenerul idealizat are destule defecte, ca marginalizarea auto-impusa a reprezentat, de fapt, un pas inapoi in fata celorlalti semnificativi. De obicei, iesirea din starea de indragostit este unilaterala si nu reciproca. Mai devreme decat celalalat, unul dintre parteneri incepoe sa se detaseze, sa nu se mai implice emotional la fel ca pana atunci. Motivele pentru care aa ajuns in acest stadiu sunt diverse, putand actiona, fie individual, fie intercorelat.
Contradictiile cu parintii, contextul in care se manifesta relatia sau indoiala care intervine in momentele in care partenerul incepe sa adopte atitudini contrare, determina aparitia primelor interogatii, si, implicit, aparitia primelor semne de maturizare relationala. Cand celalat constientizeaza neimplicarea, intervine stadiul tensiunii psihologice a cuplului iesit din vraja. Atunci, partenerii au de laes intre doua solutii:
1) Se despart, mau mult sub impactul socului produs de constatarea perisabilitatii fericirii.
2) Raman impreuna, punand alte valori la baza relatiei lor. Accepta o dragoste maturizata, bazata mai mult pe intelegere, echilibru comunicare si mai putin pe pasiune, ardere, visare.
Iolanda Mitrofan, Cristian Ciuperca - "Psihologia si terapia cuplului"
