Singuratatea si tratamentul ei

Tema singuratatii este una importanta pentru orice persoana, singuratatea se manifesta in diferite moduri. Dar uneori ia forma unei plangeri pentru nereusita in relatii. ￢Eu sunt singur pentru ca altfel nu se poate￢. Sau ￢ in aceasta perioada sunt singur pentru ca trebuie sa ma ocup de altceva (cariera, sanatate, etc.)￢. Aici pare sa fie vorba despre o singuratate efectiva, de una care se intampla efectiv. Mai exista insa o alta privire posibila ￢ singuratatea ca stare emotionala. Am sa incerc sa ma refer mai mult la aceasta din urma.

In aceste cazuri, intalnim pacienti care sunt casatoriti, pacienti care sunt sau au fost in relatii sau pacienti care sunt singuri. Indiferent de natura lor, vorbim despre ceea ce se intampla in ei, despre singuratatea lor pe care o traiesc din plin si pe care o acuza mereu ca un simptom.

Desigur relatia terapeutica sau analitica este una prin care aceasta singuratate se manifesta. Ea apare in discursul pacientului in diferite moduri. Uneori apare sub forma de acte bruste prin care se manifesta cumva. Alteori prin ￢plans￢, alteori prin a incerca sa prinda relatiile incurcate pe care le are, altadata prin stagnarea intr-o relatie de care este nemultumit. Fiecare din ele pare sa fie una in care Eul este prins intr-o suferinta.

Este o iluzie sa consideram ca putem invata pe cineva sa fie cu celalalt. Operatia de invatare nu este terapie. Faptul de a insoti pe cineva si a-l ￢invata￢ sa nu fie singur este una sortita esecului. Prin aceasta expresie a singuratatii, un pacient face sa aduca in terapia sa, suferinta sa. El nu vrea sa fie intr-o alta relatie in care sa fie singur ci vrea sa poata avea relatii, sa impartaseasca cu cineva starea de impreuna.

Pentru aceasta este necesar in primul rand ca structura aceasta de singuratate este cu mult mai veche decat momentul in care manifestarea sa se face cu vehementa si se resimte ca o stare importanta. In acest moment trairea joaca rolul unui simptom care invadeaza intregul camp psihic, acoperind alte preocupari, interese, gandirea. Protagonistul incearca sa aseze, elaboreze aceste trairi dar nu reuseste pentru ca este prins intr-o ￢furtuna￢ din care resimte urgenta, teama, panica, preocuparea, etc.

Dar simptomul este cel care are o dubla functie: pe de o parte vorbeste despre suferinta iar pe de alta parte reuseste sa o ascunda. Pare sa fie vorba despre doua suferinte diferite: una care este posibil sa fie dusa, traita si care pare sa fie la indemana. Ea se concretizeaza in speranta ca odata nu va mai fi singur. Pe de alta parte este o suferinta mult mai veche, care pare inacceptabila, este relatia cu celalalt, cu parintii, relatiile asa cum au fost ele dintotdeauna.

Intre acestea doua planuri, cel al suferintei de acum si al suferintei vechi exista o legatura stransa. Putem spune ca exista aceeasi suferinta dar care inunda acum campul psihic. Pana cand nu vom reusi sa vedem ce se intampla cu suferinta anterioara, nu vom putea vorbi despre aceasta suferinta. Daca aceasta situatie de singuratate nu ar mai fi cunoscuta, atunci vechea suferinta ar continua sa existe. Aceasta suferinta cunoscuta a relatiilor vechi se va manifesta altfel si va impiedica din nou sa se simta cu cineva protagonistul.

psiholog Claudiu Ganciu
037
11 70 425
0722 453 906
cpap.claudiu@gmail.com
www.centrupsihologie.ro