Starea de urgenta este una din cele mai dificile pe care o simte o persoana pentru ca nu este in esenta o stare. Atunci cand pacientul intra in aceasta stare de urgenta, oarecum si terapeutul sau are tendinta de a se lasa in aceasta stare pentru a reusi sa-l insoteasca. Similar membrii familiei sau prietenii au aceiasi tendinta. Daca terapeutul poate sa realizeze aceasta situatie si sa se situeze pe o pozitie adecvata, stabila, prietenii sau membrii familiei vor avea tendinta de a se aseza pe o pozitie inversa ￢ sa gaseasca cat se poate de repede cea mai buna situatie posibila.
In amintesc de un pacient barbat care acuza o situatie de urgenta in alegerea intre doua partenere. Facuse pe aceasta tema si o depresie, se despartise de fiecare de doua ori. Ceea ce spunea era legat de acest aspect al alegerii corecte, bune de viitor, etc. Dincolo de aceste aspecte erau si alte coordonate personale pe care nu le voi dezvolta aici pentru ca ne intereseaza generalul si nu particularul.
La o analiza nu foarte complicata ajungem la concluzia ca ceea ce era foarte urgent si presant era in fapt o situatie care se conturase asa de mai bine de un an de zile. In tot acest interval de timp el strabatuse o situatie de urgenta, de presiune de a lua o decizie. O stare de urgenta care in termeni temporali dura de un an de zile nu prea mai mare o situatie ci un mod de a fi.
Pacientul mentionat cautase un ajutor la cei din apropiere care il sfatuiau in diferite moduri ￢ sa procedeze asa sau altfel, sa se desparta, sa se gandeasca, sa nu se desparta. Modalitatile prin care ei (prietenul si fratele) incercase sa-l ajute se desprindea cu usurinta erau in conformitate cu modul lor de a gandi, de modul in care receptau casatoria sau divortul, sexualitatea sau morala. Toate acestea erau un punct de vedere.
Ceea ce sublinia pacientul era modul divers in care primea diferite sfaturi pe care el incerca sa le urmeze intr-un fel. Se astepta si de la mine sa-l indrum pe drumul cel bun al deciziei sale. Invitatie mea de a vedea impreuna despre ce este vorba si faptul ca eu nu pot sa il sfatuiesc a functionat ca o usurare. Senzatia de a-l fi scapat de o povara a fost una puternica si mi-a ramas bine memorata.
Paradoxul pare sa vina din partea relatiilor complexe. In momentul in care pacientul cerea ajutor il primea. Faptul ca toata lumea cauta sa-l ajute era o stare de disperare pe care nu incerca sa o ascunda dar pe care nu o putea formula in acele momente. Modalitatea de a spune ca sufera era aceasta: de a solicita o lamurire ￢ cum sa procedeze mai bine. Ceea ce nu corespundea era faptul ca ea ii era oferita iar acesta il punea intr-o ipostaza de neajutorare vadita. Nu se putea descurca singur si nici nu putea sa apeleze cineva. In fapt putin conta ce decizie urma sa ia. Importanta era starea si ce semnifica aceasta decizie pentru ea. Intuitia ii spunea ca orice decizie ar fi luat, nu ar fi fost decat continuarea unei suferinte pe care el spera sa scape.
Dar este dificil pentru un prieten sa isi vada un apropiat in suferinta si, in consecinta, va dori sa il scape pe acesta de presiune, graba. De asemenea poate ca ii este si lui greu sa suporte presiunea. Legatura de prietenie este una intre persoane care seamana, intre similari, intre doua persoane care simt atractie reciproca. Ca urmare, starea unuia are anumite consecinte si este resimtita intr-un fel sau altul de celalalt. Despre legatura familiala nu este necesar sa mai vorbim despre cat de importanta este pentru fiecare din cei implicati.
Ca urmare atractia pentru a rezolva repede si simplu situatia de urgenta a unei alte persoane este foarte atractiva. Dar poate ajutandu-l cu o rezolvare il si incurci, este un pret pe care in momentul respectiv ar trebui sa il cunosti.
psiholog Claudiu Ganciu
037
11 70 425
0722 453 906
cpap.claudiu@gmail.com
www.centrupsihologie.ro
