BTS:Trichomoniaza urogenitala

1/168
label Cupluri autorenew 13 Aug 2015, 00:00
Trichomoniaza este inflamatia vaginului si uretrei la femei sau a uretrei la barbati data de infectia cu un parazit microscopic numit Trichomonas Vaginalis. Acest parazit are o rezistenta mare in mediul exterior si transmisibilitate foarte ridicata.

El se poate lua in cursul actului sexual, dar si prin folosirea in comun a unor obiecte infectate cum ar fi: jucarii sexuale, colacul W.C.-ului, prosoape, lenjerie intima, etc.

De cele mai multe ori barbatul nu prezinta vreo manifestare a infectiei si se considera sanatos, insa parazitul migreaza silentios spre prostata si testicule, afectarea lor putand duce la infertilitate.

Barbatul poate transmite parazitul sau reinfecta o femeie dupa ce aceasta s-a tratat si vindecat. Cand sunt semne de boala, barbatul se plange de senzatie de arsura, usturime si durere la urinare, ejaculare dureroasa.

La femei boala se manifesta prin scurgeri galben - verzui cu miros urat, durere, usturime si mancarime la nivel genital, vaginita, uretrita. Actul sexual este dureros. Daca e afectata uretra, vor aparea usturimi si intepaturi la urinare.

Femeia insarcinata transmite parazitul la fat in timpul nasterii.

Tratamentul se face la ambii parteneri chiar daca unul nu prezinta semne de boala.