Ferrari Four, lansat si in Romania

7/7861
label Masini autorenew 13 Aug 2015, 00:00
Dupa ce a facut turul capitalelor lumii, respectiv Geneva, Paris, Shanghai si Berlin, noul model Ferrari Four a fost lansat in aceasta saptamana si in Romania.

Numele prescurtat al automobilului este FF si vine de la Ferrari Four (Ferrari Patru) deoarece are patru scaune si tractiune integrala 4ᅢ4.

Multasteptatul eveniment s-a produs la showroom-ul Forza Rossa din Otopeni, marti 20 septembrie 2011. Forza Rossa este importatorul Ferrari Four in Romania si are deja sase comenzi pentru celebra masina, in ciuda pretului de 272.800 de euro cu tot cu TVA, ceea ce inseamna ca deja am depasit cota de 4 masini alocate tarii noastre de catre Ferrari, a declarat Lucian Sonea, directorul de marketing al companiei Forza Rossa.

La lansare au mai participat Mario Cospito, Ambasadorul Italiei la Bucuresti, Ion Bazac, presedintele Forza Rossa, pilotul de teste Ferrari Giancarlo Fisichella si Enrico Galliera, vice-presedintele Ferrari, care au vorbit pe rand despre importanta acestui eveniment.

Ferrari Four, primul model cu tractiune integrala din gama producatorului de automobile Ferrari, este cel mai puternic automobil din segmentul sau cu un motor de 660 CP si avantajul de a ajunge de la 0 la 100 km pe ora in numai 3,7 secunde. Tot la capitolul date tehnice aflam ca emisiile de CO2 se ridica la 360 grame pe kilometru, cu 25% mai putin decat in cazul unui motor V12 obisnuit si ca viteza maxima ce poate fi atinsa este de 335 km pe ora, facand din Ferrari FF cea mai rapida masina cu patru locuri din lume la ora actuala.

Ferrari Four va fi disponibil in sase versiuni de culori, special create pentru acest model, care pot fi metalizate sau mate. Automobilul are patru locuri si mai include, printre altele, suspensie adaptiva, faruri b-xenon, airbaguri, climatizare pe doua zone ABS, senzori de parcare spate, dar si senzori de lumina si ploaie, jante din aliaj de 20 de inci si frane carbo-ceramice. Un bonus ar putea fi si portbagajul impresionant de 450 de litri sau 800 litri daca bancheta spate este rabatata.