Un automobil este apreciat nu doar pentru performanțele sale tehnice sau strălucirea caroseriei, ci și pentru modul în care este întreținut la interior. Deși curățenia habitaclului este una migăloasă, în cele din urmă, vei crea un mediu plăcut. Uite câteva sfaturi pe care să le urmezi, indiferent că mașina ta este veche sau nouă.
1. Aruncă gunoiul adunat
Verifică în uși, torpedou, cotieră sau compartimentele scaunelor dacă ai gunoi ce trebuie aruncat. Majoritatea dintre noi punem în aceste locuri de depozitare ambalaje, sticle goale și alte lucruri care nu mai sunt de folos. În plus, în urma copiilor vei avea ce strânge din interiorul mașinii.
2. Aspiră mizeria cu un aspirator
Cu un aspirator vei extrage rapid mizeria chiar și din locurile mai greu accesibile, cum ar fi pe lângă și sub scaune. Nu neglija nici portbagajul. Poți folosi un aspirator conectat la curent sau un aspirator de mână portabil care funcționează cu acumulator.
Dacă ai presuri auto fabricate din cauciuc, fiind mai rezistente și mai ușor de întreținut față de cele textile, spală-le rapid cu apă și pune-le la uscat. Totodată, verifică să nu aibă crăpături care să permită lichidelor și mizeriei să ajungă pe mocheta mașinii.
Încearcă să nu lași să se acumuleze foarte mult gunoi și mizerie în mașina ta. Cu cât va trece mai mult timp, cu atât vei avea mai mult de lucru.
3. Elimină praful cu lavete și soluții speciale
Praful se elimină eficient cu lavete din microfibră. Sunt accesibile și se găsesc ușor chiar și în supermarketuri. Așadar, renunță la cârpele clasice găsite prin casă. În plus, pentru locurile mai dificile, precum fante și guri de ventilație, poți folosi o perie moale.
Pe lângă lavete, în funcție de bugetul disponibil, cumpără-ți câteva soluții de curățare și întreținere pentru interiorul mașinii. De exemplu, găsești produse de curățare generală a plasticelor de pe uși, bord etc. Ele vin cu un miros plăcut, pot avea efect antistatic, respectiv oferă un aspect de nou.
Dacă este necesar, pentru tapițeria plafonului sau a scaunelor, folosește soluții speciale care să nu afecteze materialele. Ca alternativă, apelează la un atelier de detailing, deoarece au soluții profesionale care te scutesc de o activitate mai dificilă și care solicită timp de așteptare.
Pentru un volan din piele, există loțiuni de revitalizare a pielii care se aplică destul de simplu, urmând instrucțiunile produsului.
4. Șterge geamurile
Dacă ai omis acest aspect până acum, geamurile mașinii se șterg și la interior. Pe ele se regăsesc numeroase urme lăsate de mâini, dar și praf sau alte pete care se pot îndepărta.
Folosește o soluție standard de geamuri, pe care o folosești și pe suprafețele de sticlă din locuință. Pentru a nu lăsa urme, șterge fie cu o lavetă curată, fie cu șervețele de hârtie. Ambele absorb eficient soluția de geamuri aplicată. De asemenea, șterge și oglinda retrovizoare.
5. Folosește un odorizant auto
Nu în ultimul rând, după ce ai terminat curățenia, poate este timpul potrivit să înlocuiești odorizantul vechi cu unul nou.
Cum variantele de odorizante auto și aromele lor sunt diverse, rămâne să decizi dacă vrei să îl agăți la oglindă, să îl așezi pe o grilă de ventilație sau să îl pui într-un alt loc preferat. Dincolo de aceste soluții clasice, există și sprayuri lichide care se pulverizează la interior.
Un interior curat al mașinii contribuie atât la starea de bine a pasagerilor, cât și la evitarea alergiilor prin eliminarea particulelor de praf care se acumulează în habitaclu. Poți curăța mașina la o spălătorie self-service sau chiar în locul de parcare. Tu de când nu ai mai făcut curățenie în mașină?
Sursă foto: Shutterstock