Cum sa indepartezi stickerele de pe parbriz

7/7805
label Masini autorenew 24 Oct 2025, 11:59
Fie ca parbrizul tau are cateva vignete sau abtipilduri ramase de la vechiul proprietar, cu siguranta vrei sa scapi de acestea. Din pacate, stickerele de pe parbriz sunt destul de greu de scos, insa nu si atunci cand ai metodele potrivite.
Acetona
Toarna putina acetona pe o bucata de bumbac si apasa insistent pe zona in care se afle stickerul. In numai cateva secunde, vei observa cum bucata lipita ca incepe sa se desprinda foarte usor.

Atentie! Atunci cand folosesti acetona, este bine sa o folosesti cu foarte mare atentie. O singura picatura de acetona este suficienta pentru a afecta vopseaua de pe caroserie.
Apa fierbinte
Fierbe o cana cu apa si mergi cat mai repede cu aceasta la masina. Inmoaie o carpa in apa fierbinte si apoi aseaz-o peste sticker. In acest fel aburii vor topi lipiciul si vor provoca dezlipirea de pe geam. Repeta acest pas pana in momentul in care parbrizul va ramane perfect curat.
Uscator de par
Este mai dificil sa ajungi cu uscatorul de par la parbrizul masinii, insa cu ajutorul unui prelungitor foarte lung, acest lucru este posibil. Porneste uscatorul si pune-l pe treapta cea mai mare de caldura si tine-l indreptat catre sticker. Dupa numai cateva minute (maxim 5), vei observa cum colturile stickerului vor incepe sa se desprinda singure.
Otet
Ia cu tine, la masina, un cutter si o sticla de otet. Desprinde colturile stickerului cu ajutorul cutterului, iar apoi sterge zona cu o carpa inmuaia in otet. Otetul este usor acid si va indeparta definitiv urmele lasate de abtipild.

De asemenea, daca stickerul se incapataneaza sa ramana pe parbriz, nu iti ramane decat sa iei un burete inmuiat in otet si sa il lasi pe suprafata respectiva pentru aproximativ 5 minute. Dupa aceea, incearca sa stergi geamul cu partea abraziva a buretelui. Vei observa cum stickerul va incepe sa se ia.

Cu putina rabdare si cu metodele potrivite, vei reusi sa ai o masina perfect curata, fara niciun fel de urma. Asadar, de acum iainte, poti lipi vignetele pe parbriza oricand, fara probleme, mai ales pentru ca stii ca le poti indeparta foarte repede.