Inventii inutile
4/4656
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00

In ciuda originalitatii inventatorilor, un numar impresionant de gadget-uri nu reusesc decat sa starneasca amuzamentul eventualilor clienti. Aparute in numarul 21 al revistei "Go4it", aceste creatii unice, dar fara nici o utilitate, sunt vandute prin intermediul Internetului la preturi cuprinse intre 14 si pana la 183 de dolari.

Dispozitiv pentru schimbat becuri
"Schimbatorul de becuri" Cherry Picker este un sistem de parghii activate cu ajutorul unui motoras, care desurubeaza becurile arse si permite inlocuirea "de la distanta" a acestora. Manerul activat cu ajutorul a doua butoane, prin care este comandata insurubarea si respectiv desurubarea becurilor, este reglabil, pe sase trepte de lungire, in functie de inaltimea tavanului. Cu toate ca articulatiile flexibile pot patrunde in cele mai incomode locuri, Cherry Picker nu a inregistrat succesul de piata scontat, fiind considerat extrem de greu de manevrat pentru o operatiune atat de banala cum este schimbatul unui bec.

Masor pentru ochi
Dispozitivul Eyesseuse e o binecuvantare pentru insomniaci. Si asta pentru ca aparatul e un expert, masand zona ochilor cu un jet de aer cald, vibrand discret, incalzind zona si efectuand inclusiv operatiuni de terapie magnetica.

Uscator de urechi
Considerat de creatorii sai canadieni drept o adevarata binecuvantare pentru cei suferinzi de afectiuni ale aparatului auditiv, uscatorul Sahara DryEar poate fi utilizat aproape oriunde. Aparatul a fost construit cu un microcip care regularizeaza nivelul de temperatura, pentru a nu fi afectata pielea extrem de sensibila a urechii. Astfel, in functie de nivelul de rezistenta, Sahara DryEar poate fi reglat pe unul din cele trei programe de uscat timpanul, de la nivelul Normal, la Discret si respectiv Program de uscare de lunga durata. Aparatul poate fi folosit introducand in ureche mica palnie prin care iese un jet de aer cald. Jetul evapora apa din cele mai ascunse locuri, creand o stare de confort la piscina, la plaja sau dupa un dus.

Aparat pentru vise placute
Realizat sub forma unei bratari care cuprinde centrii cunoscuti in acupunctura pentru faptul ca favorizeaza circulatia sanguina si somnul adanc, "Dream Mate" este prietenul ideal pentru un somn cu vise frumoase. Dincolo de faptul ca dispozitivul pe baza de electrosocuri usoare este si un veritabil somnifer, creatorii acestuia garanteaza inclusiv visele frumoase dupa o utilizare mai indelungata de doua saptamani.

Pliciul vorbitor
Conceput initial pentru persoanele nevazatoare, cu un sistem de senzori care detecta insectele si le putea dobori din zbor, aparatul "Talking Fly Swatter" a transformat vanatoarea intr-un joc amuzant. Astfel, inventatorii au elaborat un sistem auditiv prin care pliciul isi incurajeaza si felicita stapanul de uciderea unei muste. Dupa ce insecta a fost doborata, pliciul poate tipa satisfacut "Mori, prostule!", "2 puncte dintr-o lovitura" sau pur si simplu "Te-am prins!".

Halba pentru bautorii "adevarati"
Intitulat generic "Halba niciodata goala", recipientul destinat "adevaratilor bautori de bere" este la mare cautare, in special in Regatul Unit. Dotata cu senzori care detecteaza cantitatea de bere ramasa in interior, halba avertizeaza ca trebuie reumpluta si devine de-a dreptul "isterica" in momentul in care simte ca se goleste. Cand berea se apropie de fund, halba striga alarmata: "Trebuie sa ma umpli, pentru ca esti in pericol sa te trezesti!".



Aparat antisforait
Cu ajutorul unor mici socuri electrice, care nu alunga somnul, "Snore Stopper" este considerat inamicul numarul unu in vindecarea definitiva de acest obicei neplacut. Cum peste 60% din americani sforaie din cauza stresului, consumului de alcool, obezitatii, fumatului sau afectiunilor respiratorii, dispozitivul este la mare cautare dincolo de Ocean. Cu toate astea, "Snore Stopper" nu este recomandat celor care sufera de astm sau se sufoca in timpul somnului.

Articol semnat de Bogdan Nicolai , Libertatea