Cea mai noua generatie de iPod Shuffle ? un esec
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
Ultima versiune de iPod Shuffle a fost notata cu cel mai prost scor, intr-un studiu care a comparat noua modele de mp3 player.
Noul iPod Shuffle lansat de Apple, care este de marimea unei baterii AA, a primit 51 de puncte din 100, fiind clasat pe ultimul loc in topul realizat de revista Which, informeaza Daily Telegraph.
Desi este foarte portabil si ieftin, Shuffle este greu de folosit si ofera posibilitati foarte limitate utilizatorilor spune recenzia din revista.
In comparatie cu alte modele de mp3 player, el a fost depunctat, de asemenea, pentru ca nu are radio, reportofon, ecran si nu ofera posibilitatea sa alegi ordinea cantecelor.
Philips GoGear Spark, la acelasi pret, si Philips GoGear Raga, care e chiar mai ieftin decat iPod Shuffle, au primit 75, respectiv 67 de puncte.
Philips GoGear Spark i-a impresionat pe cititorii revistei Which cu durata de viata a bateriei care rezista 49 de ore de muzica, de patru ori mai mult decat iPod Shuffle.
Alti experti in tehnologie spun ca punctajul primit de Shuffle nu ii surprinde. Ei sunt de parere ca acesta reprezinta doar un stil de viata, iar cine vrea tehnologie buna o poata gasi la preturi mai bune.
De asemenea, o problema importanta este ca iPod Shuffle ofera casti de foarta proasta calitate, iar cei care vor un sunet mai bun trebuie sa isi cumpere alte casti de la Apple care pot costa de doua ori mai mult.
Si modelele iPod Classic si iPod Touch au fost depasite de produsele altor producatori. Un purtator de cuvant al Apple a tinut sa precizeze ca acestea au fost depasite de rivali in topul realizat de Which, dar sunt si cele mai bine vandute produse potrivit aceleiasi reviste.
Noutati