Ce aplicatii va lasa fara spatiu pe HDD-ul Mac-ului (Galerie foto)

4/4291
label Gadgeturi autorenew 13 Aug 2015, 00:00
Cinci aplicatii OS X sunt cunoscute pentru tendinta lor de a va umple spatiul pe hard disk si, aproape pe nesimtite, va pomeniti ca nu mai aveti unde sa stocati alte date.

Maclife va prezinta aceste aplicatii si va arata cum sa curatati HDD-ul.

iTunes

Pe langa faptul ca va tine colectia de filme si de muzica in ordine, iTunes-ul are si "obiceiul" de a pastra podcasturile descarcate. Cu alte cuvinte, nu ar fi rau sa le stergeti pe cele pa care le-ati ascultat deja. Alternativ, puteti seta iTunes-ul sa retina doar cateva episoade, intrand in Settings, meniul Podcast din aplicatie.

GarageBand

Software-ul pentru muzica GarageBand este un mare mancator de spatiu pe disk. Cel mai mult spatiu de stocare este ocupat de sample-uri (denumite Apple Loops). Daca nu le vreti pe HDD, le puteti accesa din Library - Audio - Apple Loops si le puteti sterge. Daca ulterior veti avea nevoie de aceste sample-uri, le puteti recupera odata cu reinstalarea GarageBand.

Mail

Aplicatia Mail poate fi o mare mancatoare de spatiu pe hard disk. Daca nu stergeti fiecare mesaj dupa ce l-ati citit, textele si fisierele atasate se inmultesc si pot ramane chiar si in folderul Trash. Curatati frecvent Trash-ul si folderul Junk.

Trash

Gunoiul devine important abia atunci cand te invadeaza. Pentru a evita asta nu ar fi rau sa goliti gunoiul o data pe zi.

Descarcari si documente

Alte doua foldere importante sunt de supravegheat atunci cand ramaneti fara spatiu pe HDD: Documente si Descarcari. Browserul de internet, de exemplu, poate trimite fisierele salvate in Documente, un folder de care uitati cu usurinta. Asa ca verificati frecvent atat Descarcarile, cat si Documentele. Iar daca nu aveti nevoie de fisierele de acolo, dati-le "delete".