Munca dauneaza grav relatiei
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
Cand eram mic am fost invatat de societate si la scoala ca un cuplu este format din doua persoane. Vremurile nu mai sunt ca in copilaria mea, iar acum o pereche poate fi la fel de bine compusa din persoane de acelasi sex, cu toate ca lumea inca nu vede cu ochi suficienti de buni astfel de... alaturari. Dar nu despre prejudecatile celorlalti vreau sa vorbesc acum. Incercam numai sa spun ca intr-o relatie este nevoie de doua persoane, iar atunci cand una dintre ele se ocupa cu workaholismul se isca o mica problema...
Pentru necunoscatori, un workaholic este persoana care mananca si respira munca. Poate ca unii considera ca este bine sa lucrezi in exces, dar chiar este Transformarea biroului in a doua casa si a unei persoane intr-un biro-pat (dupa cum spune reclama), are efecte negative atat asupra starii de sanatate, cat si a relatiei, atunci cand ea exista.
Cand ambii parteneri lucreaza deja unele aspecte ale vietii de cuplu sunt neglijate, dar atunci cand unul dintre ei exagereaza cu munca acest lucru poate duce la deteriorarea serioasa a relatiei, iar de aici si pana la aparitia anxietatii, stresului si a tensiunii este numai un pas.
Potretul robot al unui workaholic il arata ca o persoana foarte atasata de jobul sau, foarte implicata, care se consuma foarte mult atunci cand ceva la serviciu nu iese conform planului. Pentru el nu exista viata dincolo de birou sau in cazul in care exista este mult mai putin importanta decat aceasta.
De cele mai multe ori scuze preferata a unui workaholic este ca tot efortul depus si toate orele petrecute departe de cei dragi, familie sau iubita, sunt de dragul unei situatii materiale mai bune.
Poate ca intentiile sunt dintre cele mai bune, dar uneori o persoana are nevoie mai mare de afectiune si de cineva alaturi, decat de bani. Averea nu iti tine de cald noaptea si nici nu te ia in brate atunci cand plangi.
Si poate ca persoana dependenta de munca ar trebui sa mai ia in calcul si faptul ca nu va putea continua cu munca la nesfarsit si ca o sa simta nevoia, la un moment dat, de un suflet cald acasa, iar atunci cand aceste clipe vor veni, va regreta ca nu a stiut sa aprecieze mai bine ceea ce era cu adevarat important.
Nu spun ca acest lucru se va intampla cu siguranta, fiecare isi stabileste prioritatile si stie ce e mai bine pentru el.
Exista, desigur, si cazuri in care unele persoane se cufunda tot mai mult in munca tocmai pentru ca nu isi mai suporta viata personala si sunt nemultumite de ea. Nu aceasta este solutia potrivita. Daca lasi problemele nerezolvate nu se vor solutiona de la sine.
Ca in orice `afacere`, daca vrei rezultate si intr-o relatie trebuie sa investesti timp, rabdare si sentimente. Atunci cand te retragi in munca si traiesti numai prin ea iti va fi greu sa te dedici cu adevarat unei relatii sau familiei, pentru ca gandul iti va ramane la tot ceea ce tine de aria ta profesionala.
Nu are cum sa iti placa o astfel de viata... Te vei simti mai tot timpul obosit, irascibil si vei uita sa traiesti pentru tine. Ti-ar trebui cateva ore, zile, saptamani, departe de tot ceea ce inseamna munca.
Ti-ar trebui o persoana care sa iti arate ca exista viata dincolo de serviciu, ca exista lucruri frumoase si simple pentru care merita sa traiesti.
Probabil ca un workaholic ar fi uimit sa afle ca oamenii iau pauza de masa in oras la restaurant cu prieteni sau colegi de munca si nu mananca un sandwich pe fuga cu gandul ca trebuie sa se intoarca la proiectul in desfasurare.
Ai fi surprins sa aflii ca unora le place si sa se plimbe seara in parc sau aiurea pe strazi, ca ies cu prietenii la bere sau ca isi scot iubitele/sotiile la cine din cand in cand. Ai fi surprins sa aflii ca se poate trai si chiar foarte bine fara munca.
Daca te-ai identificat cu un `obsedat de munca` sau daca recunosti macar unele din simptome si in cazul tau, atunci ar trebui sa oferi mai multe sanse persoanei de langa tine sau sa gasesti activitati, in afara jobului, relaxante si atractive in acelasi timp.
Andrei, AskMen.ro
Noutati