La ce piese de teatru mergem? (1-7 martie 2013)
1/10002
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
La inceput de martie, teatrele din Bucuresti vin cu spectacole interesante, ideale pentru petrecerea timpului liber alaturi de prieteni. Descopera mai jos programul teatrelor in perioada 1 - 7 martie!
"Ma tot duc" la Teatrul Foarte Mic
Pe 1 martie, de la ora 19.00, Teatrul Foarte Mic te asteapta la un spectacol inedit, "Ma tot duc", cu Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu in rolurile principale. Piesa de teatru este o parabola a vietii traite cu iluzia pe care ne-o confera solutiile simple, la care apelam in fiecare zi.

Pretul unui bilet este de 27 de lei integral si 20 de lei redus.


"Cum iubeste cealalta jumatate" la Teatrul Mic
Sambata, 2 martie, de la ora 19.00, Teatrul Mic te invita la spectacolul "Cum iubeste cealalta jumatate". Povestea despre cele trei cupluri aduce in prim plan adulterul, statutul social si nefericirea. De altfel, nefericirea este numitorul comun al celor trei cupluri, care reusesc sa se raneasca unii pe altii in incercarea disperata de a-si ascunde propriile slabiciuni.

Pretul unui bilet este de 30 lei integral si 20 de lei redus.


"Fantoma, dragostea mea" la Teatrul Metropolis
Duminica, 3 martie, Teatrul Metropolis are in program spectacolul "Fantoma, dragostea mea", povestea romancierului Charles Condomine. Acesta este urmarit de fantoma primei sotii, Elvira, care incearca din rasputeri sa ii distruga casnicia cu cea de-a doua sotie.

Pretul unui bilet este de 21,60 lei.


"American Buffalo" la Teatrul ACT
Pentru ziua de luni, Teatrul ACT are programat spectacolul "American Buffalo", povestea a trei escroci caraghiosi. Aceastia pun la cale lovitura vietii lor, si anume furtul unei colectii de monezi vechi, insa toata actiunea se petrece in jurul unei monezi cu "cap de bour".

Pretul unui bilet este de 35 lei integral si 25 lei redus.


"Sotul pacalit" la Teatrul Nottara
Miercuri, 6 martie, la mijloc de saptamana, Teatrul Nottara te invita la un spectacol inedit de comedie "Sotul pacalit". O poveste in stilul lui Moliere, piesa de teatru prezinta intr-un mod plin de umor raporturile conjugale.

Pretul unui bilet este de 34,56 de lei.

Autor: Mihaela Rotaru

Sursa foto: artactmagazine.ro