Cu o viteza nebuna, agentul secret Roy Miller (Tom Cruise) da peste cap viata lui June Havens (Cameron Diaz), in aparenta o persoana obisnuita, si invers. June urca intr-un avion in Wichita, Kansas si intra in vorba Roy, misteriosul sarmant de langa ea. Curand dupa aceea, totul se schimba. Dintr-o data, avionul se prabuseste intr-un lan de porumb, la bord neramanand niciun pasager sau membru de echipaj in viata. Si atunci, ei cum au scapat Mister total.
Fara sa aiba timp sa-si traga rasuflarea, June se trezeste ca e urmarita prin toata lumea, ferindu-se de gloante in Boston, sarind pe acoperisuri in Austria si fugind de tauri in Sevilia - toate astea in compania unui agent secret potential duplicitar, posibil instabil si totusi atragator, in miezul unei aventuri pe viata si pe moarte care ii va impinge pe acesti doi oameni din lumi opuse sa faca un lucru de care s-au ferit multa vreme: sa aiba incredere. Acum, nimic nu va mai fi din nou la fel pentru ei, cand acest agent secret e ravasit de dragoste, iar aceasta femeie de rand se trezeste ca e capabila de cele mai extraordinare lucruri pe care si le putea imagina.
Astfel, in timp ce aventura lor pe tot globul erupe intr-un labirint de inselatorii, scapari ca prin urechea acului, identitati false si stangacii romantice ametitoare, acestia ajung sa-si dea seama ca ... totusi... se pot bizui unul pe celalalt.
Intalnire exploziva / Knight and Day, un film semnat de James Mangold (Walk The Line, 3:10 To Yuma), o distributie condusa de Tom Cruise si Cameron Diaz, alaturi de care ii mai regasim pe: Peter Sarsgaard, Viola Davis, Jordi Molla si Paul Dano. Din 23 iulie la CinemaPRO si Hollywood Multiplex.