Emmanuelle Beart (Sophie)

Sentimentele de vinovatie sunt baza tuturor emotiilor impartasite de cele trei surori. Sophie, cea mai mare dintre ele, este probabil cea care se simte cea mai responsabila de drama care s-a abatut asupra unitatii familiei. In copilarie, cand ciocanea tatal lor, ea refuza sa deschida usa dormitorului ei si al surorilor. Ea daduse muzica tare ca sa inlature sunetul dramei si sa le protejeze pe cele doua surori, care erau traumatizate la fel ca ea de altercatiile violente dintre parinti.

Mai tarziu, Sophie trebuie sa-si fi spus ei insesi ca lucrurile nu ar fi stat poate asa daca ar fi intervenit.

Pentru acesti copii, al caror tata se sinucide, exista conceptia abandonului total si a respingerii. Ei nu se inteleg bine nici cu mama lor si s-au indepartat unul de celalalt. In aceasta familie destramata au reusit sa-si reconstruiasca personalitatile ignorand trecutul. Dar modalitatea aceasta esueaza. S-au inarmat pentru un razboi impotriva propriilor persoane Si sunt total neputinciosi.

Astazi, ea este o femeie inselata de sotul ei, care pare sa se fi impacat cu casatoria lor, in timp ce duce o viata dubla alaturi de alta femeie. Treptat, instinctiv, Sophie trage cortina si descopera minciunile. Aceasta tradare are o consecinta deosebit de violenta asupra Sophiei pentru ca se confrunta cu sentimentul de a fi fost parasita inca din copilarie.

Ea e cuprinsa de o disperare atat de mare, incat si-a pierdut orice dorinta de a trai, nu se mai trezeste dimineata, nu se mai ingrijeste, nu mai e in stare sa aiba grija de copii. Toate acestea sunt umane, e o durere fizica si se simte paralizata. Si mai exista si teama de a nu-si rani copiii, teama de a nu repeta vechiul scenariu. In mod paradoxal, in asemenea momente in care abia avem forta sa stam drepti, cei care ne salveaza sunt tocmai copiii nostri.

Toata lumea o stie. Si tocmai copiii Sophiei sunt cei care ii vor da un nou sens vietii si vor participa la renasterea ei. Toate acestea poate nu se regasesc neaparat in film, dar s-au regasit sigur in mintea mea.

Pentru a atinge profunzimile vinovatiei pe care o simte Sophie, nu s-a pus problema expunerii unui caz de degradare fizica ci de redare a acestei stari de suferinta, care sterge toate urmele oricarui fel de dorinta de pe un chip si din expresia lui. Ceea ce este si mai pustiitor.

Vedeti, de exemplu, scena in care Sophie se uita la o albina inecandu-se intr-un pahar. Pastrez inca o amintire vie a acelui moment cand, intinsa pe canapea, incercam sa gasesc o forma de exprimare a acestei notiuni de absenta periculoasa.

Albina a hotarat sa se salveze si a gasit puterea sa se urce pe un pai, in timp ce fiinta umana care era martora nu mai avea nici o dorinta sa lupte.

In starea ei de neglijenta devine provocatoare, aproape pe punctul de a fi indecenta. De exemplu, la un moment dat, dupa ce face dus, isi apropie trupul ud de cel al sotului ei adormit. E foarte stanjenitor! Cu cat il provoaca mai mult pe Pierre, cu atat este mai umilita. De 20 de ori loveste usa pe care scrie S-a terminat" de catre Pierre, care-i interzice accesul, ca si cand ar trage obloanele intre ei. Dar ea are nevoie sa se intoarca mereu.

Sophie este un personaj pe care il pot intelege, cu care pot fi pe aceeasi lungime de unda. Nu-mi seamana, nu imi conduce viata, dar este una dintre femeile acelea afectuoase.

Pentru ca Sophie este ca orice barbat sau femeie obisnuita care, dupa ce asteapta o noapte intreaga, isi intreaba partenerul care tocmai s-a intors : Unde ai fost si cu cine" Nu e nimic mai rau decat sa incerci sa-ti imaginezi asa ceva. Ea vrea sa afle totul despre cealalta, despre rivala sa.

Ce are ea si eu nu Cum are chipul, trupul, mirosul" Inteleg caracterul bizar al acestei femei cand merge pana acolo incat se apropie de amanta lui Pierre si o miroase. Este atat de real. Cat curaj sa filmezi aceasta scena! Danis stie foarte bine ce simte o femeie intr-o asemenea clipa.

Alegandu-l pe Jacques Gamblin sa interpreteze rolul lui Pierre, sotul care tradeaza, a fost posibil sa evit imaginea stereotipica a barbatului seducator. Amestecul ciudat de masculin si feminin in acest actor bun si chipes adauga o nota de fragilitate personajului si ne impiedica sa-l consideram un ticalos. Viata nu e usoara. Nu pentru ca este casatorita cu un ticalos, viata Sophiei este dureroasa, ci pentru ca povestea ei este ingrozitoare, copilaria, relatia cu propria feminitate, relatia ei cu barbatii.

Foarte rar am intalnit un regizor de film ca Danis Tanovic, care e capabil sa le dea actorilor si actritelor libertatea sa-si foloseasca imaginatia. Mi-a spus : Nu sunt femeie, stii mai bine decat mine". Si totusi, sub aparenta sa virila, Danis ascunde o sensibilitate feminina si copilaroasa, are un discernamant fin, in toate nuantele, disonantele si variatiile.

Danis este foarte organic, la fel sunt si eu. Mi-am spus : Cred ca e mai animalic decat mine". E plin de admiratie pentru eforturile actorilor alesi si in acelasi timp curios ce simte fiecare prin prisma personajului sau. Mi-a placut felul in care ma intreba in continuu E in regula Credeti ca poti merge mai departe de atat" iar eu raspundeam : Nu stiu, dar sunt gata."

Deoarece am avut sesiuni de filmare separate, Danis a avut ideea de a lasa impresia fiecarei actrite in parte ca ea era femeia" din film. Inaintea fiecarei sesiuni, ne sadea in noi o dorinta noua, ca si cand filmarile abia incepeau. Am avut senzatia unica si placuta ca incepeam un alt film de fiecare data. Karin Viard (Celine)

Am avut ocazia sa-l intalnesc pe Danis Tanovic la Festivalul de Film de la Cannes, in cadrul caruia amandoi eram membri ai juriului. Acest tanar poseda toate calitatile. Nu numai ca are un talent divin in calitate de compozitor, dar are si un instinct puternic al poeziei si literaturii, face filme intr-un stil deosebit, adica magnific, cu forta si simplitate.

Si, adaugati la toate acestea eleganta si generozitatea sa de a se abtine de la a-si impune nelinistile si dorintele. Le ofera celorlalti libertatea de a fi ceea ce sunt. Mi-a placut filmul sau Tara nimanui", pe care l-am vazut de multe ori si am vrut sa-i fac pe plac cand mi-a oferit scenariul filmului Infernul". M-a lasat sa aleg ce rol vreau sa interpretez din cele ale surorilor si l-am ales pe cel al lui Celine. Mi-a placut foarte mult. Am fost atrasa din prima clipa de dimensiunea tragica a acestui personaj.

Inteleg persoanele sacrificate" foarte bine! Articolele din ziare sunt pline de povestiri despre fii sau fiice care nu au dreptul la o existenta proprie, in afara celei a parintilor. Exista o dimensiune mitologica a sacrificiului lor. Am crezut ca ar fi fascinant sa explorezi aria aceasta, sa te apropii de cineva care si-a pus viata in asteptare".

Celine era atat de departe de mine incat la inceput mi-a fost greu sa gasesc atitudinea potrivita. In acelasi timp, munca depusa pentru intruchiparea personajului a fost amuzanta. Cand filmezi cu Danis Tanovic e ca si cum te arunci in ape inghetate. Apa e rece, de acord, dar dupa aceea e atat de placut, simti caldura. Si te simti plin de viata, iti pune sangele in miscare!

Celine fuge de viata, nu face decat sa se renege pe ea insasi ca sa o ingrijeasca pe mama bolnava. Ca sa compenseze Celine moare de singuratate, poti presupune ca nu a fost niciodata atinsa de vreun barbat, dar traieste aceasta viata fara amaraciune si inversunare. Se obisnuieste cu faptul ca exista multe lucruri minunate de care nu va avea niciodata parte.

Mi-a placut ideea de a nu o transforma intr-un fel de calugarita, ci, mai degraba, intr-o femeie intruchipand" misterul de a nu exista. Intalnirea lui Sebastien o trezeste dintr-o adanca letargie. Ca sa ajunga la sufletul ei, Sebastien alege o poezie a lui Mesa Selimovic.
In viata, in rabdare, inima mea vegheaza, inima mea se ofileste/ Umbra aluneca peste ceea ce eram odinioara/ M-am ratacit cautand./ Visez la viata si traiesc intr-un vis./ Imi ascund inima, si tot inima mi-o acuz." In acel moment, Sebastien ii vorbeste atat de intim, incat isi poate permite sa se avante in aceasta poveste de dragoste.

Danis ne-a pus sa filmam aceasta scena intima chiar din a doua zi a turnarii fimului. Cu Guillaume Canet, nu eram prea siguri de rezultatele noastre, bajbaiam un pic. Dar Danis a profitat intentionat de lipsa noastra de incredere, pentru ca aceasta nesiguranta era potrivita cu situatia personajelor in acel moment.

Danis aplana cu umor orice tensiune care domnea in timpul celor mai dificile scene, permitandu-ne sa ne rasfatam cu rasul, in pauzele dintre sesiunile de filmari. Metoda aceasta e minunata. De fiecare data incepeam ca noi" si toata imaginatia mea si libertatea mea de exprimare se puteau manifesta in voie.

Relatia Celinei cu mama ei este bazata pe o interactiune intre sentimente ambigue si ambivalente. Relatia este centrata pe un fel de nebunie. Nici una dintre ele nu poate scapa din captivitatea aceasta monstruoasa care le leaga.

Celine, care prefera sa renunte la propria viata ca sa se ingrijeasca de mama sa, e probabil singura dintre surori care nu ar trebui privita ca o alta Medee. De asemenea mai cred ca Celine vrea sa fie aparatoarea imaginii tatalui sau. A o lasa pe mama sa ar fi pentru ea ca a-l lasa pe tatal sau sa moara pentru totdeauna. Ea este si mama si tatal, ea este cuplul, familia, ea este cea care trebuie sa ramana.

Deoarece il intalneste pe Sebastien la momentul oportun, Celine se schimba. Cand o intreaba pe sora ei, Sophie : Te-ai gandit vreodata ca un blestem pluteste asupra ta ca ceva care te impiedica sa inaintezi" Celine devine constienta ca trebuie sa-si infrunte propriul blestem, ea este garantia lui. Ea are otrava, e adevarat, dar tot ea e cea care stie si antidotul. Din acest punct de vedere, filmul transmite ideea optimista ca cele trei surori se indreapta intr-o directie buna.

Pentru Danis Tanovic, cuvintele putine exprima sensul a ceea ce trebuie spus. Vitalitatea extraordinara care razbate din filmul Tara nimanui" poate fi regasita si in Infernul". Danis Tanovic se aseamana filmelor sale, in el se afla ceva tragic, frant, dar, in acelasi timp, este plin de viata, de energie si umor.

Marie Gillain (Anne)

Am fost impresionata sa citesc un scenariu inspirat dintr-un proiect al lui Kieslowski, un producator de film pe care il admir foarte mult. Cealalta surpriza placuta a fost ca acest proiect va fi dus la bun sfarsit de Danis Tanovic, pentru ca filmul sau, Tara nimanui", m-a impresionat prin atitudinea sa aspra, radicala si ironica.

Am fost curioasa sa vad cum pot fi unite aceste lumi , cum Tanovic, care se ocupase de absurditatea razboiului cu atata indrazneala si intensitate, s-ar avanta in intimitatea iubirii. Prima mea intalnire cu Tanovic nu a fost chiar in stil Kieslowskian".

M-am trezit in fata mea cu un fel de urs din Bosnia, cu ochii intunecati care ma tintuiau ca tevile unor pusti Kalasnikov! E de inteles, deoarece abia nascusem un copil si aratam ca un pui de balena esuat intr-o cafenea din Saint Germain des Pres. Am baut doua beri enorme si el a inceput sa-mi povesteasca despre Belgia si despre taietorii de lemne, pentru ca Danis taiase lemne cand fusese acolo, iar eu imi petrecusem copilaria in tara aceea. De fapt, am inceput sa ne cunoastem inainte de a vorbi despre Kieslowski! Si am invatat sa avem incredere unul in celalalt.

Personajul lui Anne m-a atras cu spiritul pasionat si cu disperarea ei. Din momentul in care se afla in prezenta barbatului pe care il iubeste, sangele incepe sa-i alerge prin vine. Si, de indata ce o paraseste, se ofileste si moare.

E tot timpul intr-o stare febrila, cu o hotarare aproape obsesiva. Iubirea ei pentru Frederic, profesorul ei, este modalitatea ei de a transfera imaginea tatalui ei. Aceasta iubire e cu atat mai dureroasa cu cat il considera pe tatal ei un monstru care a parasit-o. Anne este, asadar, pierduta intre doua iubiri si isi proiecteaza toate temerile copilariei asupra barbatului din viata ei din acel moment. Ea se lupta in van sa inteleaga de ce a parasit-o, dar tocmai pentru ca a parasit-o continua sa il iubeasca.

Anne pare sa fie egoista prin reactiile sale la suferintele celorlalti si prin comportamentul ei, uneori. Isi va trada singura prietena din cauza iubirii pentru acest barbat si isi va distruge familia de dragul de a fi recunoscuta. Dar cred ca nevoia ei de a fi iubita si recunoscuta este atat de puternica si de dureroasa incat nu o poate infrunta sau intelege. Il iubeste pe acest barbat, dar isi iubeste si familia si locul pe care il ocupa in ea. Cand moare Frederic, se simte de parca a ramas orfana a doua oara.

Pentru mine, Anne e ca un soldat care incearca sa-si salveze pielea. Ea a trecut prin experienta teribila a pierderii tatalui. Celine locuieste cu mama ei, Sophie chiar in casa in care a ramas traumatizata, in timp ce Anne pleaca pentru a ne se scufunda, dar tot se scufunda.

In relatia ei cu Frederic, exista si o complicitate intelectuala pura si admiratia pentru inteligenta acestui om. In prezentarea pe care o face Medeei, subiectul nu e ales intamplator. Ea vorbeste in mod intrinsec cand spune : Euripide arata ca, daca presiunea exercitata asupra unei femei este mentinuta, o explozie este inevitabila si, ca si in cazul Medeei, copiii sunt cei care sufera." Apoi adauga : "Dar tragedia nu mai e posibila in zilele noastre." Ea accentueaza vulnerabilitatea fiintelor umane a caror suferinta este cauzata de combinatia unor interventii umane si divine deopotriva.

Este adevarat ca uneori viata este alcatuita din alegeri si sentimente care sunt mai presus de vointa noastra si, fara intentia de a ne face sa ne simtim vinovati de faptele noastre, cred ca ideea unei dimensiuni divine a vietii noastre aduce alinare.

Pentru mine, filmarea acestui film a fost un adevarat cadou din partea cinematografiei si o intalnire importanta cu un regizor de film. Am avut toate senzatiile pe care le ai atunci cand faci un film pentru prima oara. Euforia, bucuria de a te trezi dimineata pentru a merge la alta sesiune de filmare, alchimia grupului care insufla o energie incredibila ca sa mergi mai departe si placerea imensa si copilareasca de a-l avea ca regizor pe Danis, pentru ca, evident, cred ca datorita lui am fost in stare sa zambim pe parcursul acestor saptamani.

Carole Bouquet (Mama)

Cand l-am intalnit prima oara pe Danis Tanovic, am simtit o emotie similara cu cea pe care am simtit-o cand am cunoscut-o pe Lucie Aubrac. Aceste doua personalitati, care sunt marcate de lupta lor, degaja o prezenta fizica puternica, plina insa de o incredibila curtoazie si amabilitate, care e usor nelinistitoare. In timpul unei vizite recente in Sarajevo, unde am fost nasa" Festivalului, Danis mi-a aratat orasul si astfel am putut intelege experientele sale de viata. Nu exista loc in oras care sa nu-i reaminteasca de moartea vreunui prieten.

Mi-a aratat toate locurile in care se ascunsese si in care isi riscase viata, ca podul peste care alergase de doua ori pe zi sub focurile lunetistilor. Cred ca avea 20 de ani pe atunci si totusi tine minte totul, chiar si in Paris. Cu toate acestea, rareori vorbea despre aceste evenimente. Si cred ca filmul sau este atat de matur datorita faptului ca a purtat aceasta realitate teribila in suflet. Si, desigur, datorita maiestriei si talentului sau.