Citizen Kane, cel mai bun film al tuturor timpurilor

4/4057
label Filme autorenew 24 Oct 2025, 11:58
In cursul zilei de miercuri, Institutul American de Film a lansat lista celor mai bune filme din toate timpurile, intr-un program special, intitulat: "AFI`s 100 Years, 100 Movies 10th Annyversary Edition", difuzat la CBS. Ca si in 1998, filmul "Citizen Kane", regizat de Orson Welles in 1941, a fost votat drept "cel mai bun film al tuturor timpurilor."

"Nasul" joaca tare
Fata de topul realizat in 1998, clasamentul din acest an a suferit cateva schimbari semnificative. Astfel, capodopera "Raging Bull" (1980) regizata de Martin Scorsese a urcat 20 de pozitii pana pe locul 4, iar thrillerul "Vertigo" (1958) semnat Alfred Hitchcock a urcat de pe pozitia a 61-a pana pe locul 9.

O alta urcare spectaculoasa a inregistrat-o filmul mut "City Lights" (1931) cu Charles Chaplin. "Urcarile inregistrate in acest an sunt spectaculoase", a declarat Jean Picker Firstenberg, presedintele executiv al AFI.

"Cred ca acest top reflecta exact parerea publicului despre filme ca City Lights, The Searchers sau Vertigo", a adaugat acesta.

Revenind la Top 10, primele 3 pozitii ale topului realizat de Institutul American de Film sunt completate de "The Godfather" (Nasul - 1972), in regia lui Francis Ford Coppola si de "Casablanca" (1942), in regia lui Michael Curtiz.

Niciun film recent in top 10
In ciuda recordurilor inregistrate in ultimii ani de seriile "Lord of the Rings", "Matrix", "Spider-Man" sau "Piratii din Caraibe", topul AFI arata negru pe alb faptul ca publicul prefera filmele vechi, in top 10 neintrand niciun film lansat in ultimii 10 ani.

Astfel, primele 10 pozitii arata astfel: "Raging Bull" (1980 - 4), "Singin` in The Rain" (1952 - 5), "Gone With The Wind" (1939 - 6), "Lawrence of Arabia" (1962 - 7), "Schindler`s List" (1993 - 8), "Vertigo" (1958 - 9) si "The Wizard of Oz" (1939 - 10).

Topul 100 al celor mai bune filme din toate timpurile a fost realizat de 1.500 de cineasti care au avut de ales dintr-o lista de 400 de titluri.

Dintre filmele lansate relativ recent, in top 100 au mai intrat 4 titluri. Este vorba despre: "The Lord of The Rings: The Fellowship of the Ring" (2001 - locul 50), "Saving Private Ryan" (1998 - locul 71), "Titanic" (1997 - locul 83) si "The Sixth Sense" (1999 - locul 89).

Potrivit listei AFI, regizorul Steven Spielberg are cele mai multe filme in top 100 - adica 5, fiind urmat de Hitchcock, Stanley Kubrick si Billy Wilder (cate 4), in timp ce la capitolul actori, James Stewart si Robert De Niro au cele mai multe prezente, cu cate cinci filme.

Andrei Vulpescu, Vedeta.ro