Personajele lui Innaritu pornesc lupta cu viata in fiecare dimineata, iar seara se bucura ca a mai trecut o zi, tamandu-se de urmatoarea.
Atmosfera nu e ¬biutiful¬, este ¬ouveruelming¬. Uxbal, personajul principal al lui Innaritu, este un intermediar intre un politist corupt si mafia chineza si traficantii africani intalnititi pe strazile Barcelonei. Este un tata a doi copii obisnuiti sa isi petreaca ziua cu o bona, iar seara, cand isi revad tatal, acesta este mult prea nervos ca sa mai poata tine si locul unei mame care nu mai locuieste cu ei. Nu conteaza motivele.
Uxbal este un om de la marginea societatii, insa este cel care are darul de a putea vorbi cu mortii. Este mereu intre cele doua taramuri, intre viata si moarte. Strans in legatura cu o cruda forma de viata si totusi mereu plecat. Un punct de conexiune intre diverse planuri. O legatura intre vii si morti, intre muncitorii chinezi la negru si angajatori profitori, intre traficantii africani si politia corupta, intre copii sai si fosta sa sotie iresponsabila, intre viata in mizerie si o viata buna pentru viitorul copiilor.
Javier Bardem este extraordinar in rolul lui Uxbal. Pelicula, in regia lui Alejandro Gonzalez Inarritu, te va lasa purtat de ganduri neobisnuite si iti va zdruncina siguranta si linistea vietii tale. Este filmul de care ai nevoie cel putin o data pe saptamana. Filmul care trebuie vazut pentru a nu te pierde in mirajul emisiunilor tv fara substanta sau a serialelor si reclamelor unde oamenii sunt fericiti si duc o viata fara griji.