Takeru Matsushita, Akko Ogawa, Satomi Ikeda sau Tetsuro Okubo. Cu siguranta sunt nume care nu va spun nimic. Ei sunt doar patru dintre cei zece tobosari japonezi din Yamato, o armata de "draci" ai ritmului care au incendiat miercuri seara Sala Polivalenta din Capitala. Pentru ei, inima bate la 120 de bpm.
Sala goala
Pentru Romania, intalnirea cu muzica traditionala japoneza e un fel de rendez-vous cu E.T. Practic, cei care nu au avut ocazia sa-i vada pe Yamato anul trecut, si aici ma numar si eu, nu au stiut la ce sa se astepte.
Vezi poze de la concertul YamatoEi bine, Yamato si-au prezentat fara greseala radacinile, care provin din Nara, o provincie despre care se spune ca este leganul culturii japoneze. Din pacate, la intalnirea de miercuri seara de la Sala Polivalenta, au cam lipsit spectatorii, in sala fiind maximum 1.000 de persoane.
Pacat, pentru ca show-ul chiar a fost unul de un inalt nivel artistic. Artistic si nu doar muzical, deoarece "nebunii" din Yamato au stiut foarte clar ce au de facut: incepand de la manuirea instrumentelor japoneze traditionale (Hirado-daiko, Odaiko, Okedo-daiko, Shime-daiko, Shinobue, Shamisen, Koto sau Chappa) si pana la miscarea scenica si comunicarea cu publicul.
Si asta, in conditiile in care am asistat la un show in care artistii nu au avut microfoane prin care sa comunice cu publicul. "Shin-On" a inceput putin dupa ora 20.00 si a avut doua parti de 45 de minute, sparte de o pauza de 20 de minute.
Mingi de sunet
Dupa prima parte, cand am iesit in pauza, chiar ma intrebam care dintre cei 10 tobosari japonezi este cel mai bun
In cazul Yamato este imposibil sa dai asemenea vedicte, deoarece toti sunt "ceas", adica sunt niste muzicieni in toata puterea cuvantului. In plus, cele trei fete m-au impresionat profund. Ce sa mai spun, pentru a putea rezista unui asemenea efort fizic trebuie sa ai o viata ordonata la secunda. Dupa pauza, publicul a putut auzi mai des sunetul izvorat din gigantul Odaiko - o toba ce cantareste peste 400 de kilograme.
Momentul cel mai interesant al serii s-a petrecut insa in timpul piesei "Garakuta", a saptea din program.
Aici mi-am dat seama ca cei zece tobosari nu sunt numai muzicieni desavarsiti, ci si oameni de mega-show. Inarmati cu tobe de mana, doi "draci" ai ritmului ne-au oferit un spectacol pe care ei il numesc "mingi de sunet" (Oto-Dama).
Sincer, toata lumea prezenta in sala a asistat la un game de tenis imaginar, jucat perfect de catre cei doi protagonisti. Cu umor, evident...
Apoi, pe scena au aparut trei barbati care ne-au oferit un moment inedit si comic, interpretat la chappa (talgere mici, de mana).
Show-ul s-a incheiat in forta, peretii Polivalentei vibrand serios sub presiunea celor 10 tobe. La final, publicul a aplaudat in picioare prestatia japonezilor, acestia acceptand sa se "joace" putin cu sala.
Excelenta coordonare si buna ureche muzicala a romanilor. Totul s-a incheiat cu un "multumesc" rostit de doi dintre cei zece japonezi in aplauzele intregii asistente.
Intr-un cuvant, Yamato ne-a oferit o lectie de muzica si, de ce nu, de show. Abia astept sa-i revad in februarie 2008.
Andrei Vulpescu, Vedeta.ro
Yamato, lectie de show la Polivalenta