Juanes va sustine un concert la Sala Polivalenta din Bucuresti pe data de 3 septembrie 2008, informeaza Fundatia Culturala Phoenix. Pretul biletelor (care vor fi puse in vanzare cel tarziu la 1 iulie) urmeaza a fi comunicat ulterior.
Artistul sud-american Juanes , pe numele sau adevarat Juan Esteban Aristizabal Vasquez, este unul dintre cei mai bine cotati artisti pe plan international.
Este considerat echivalentul masculin al unei faimoase artiste care provine, ca si el, din Columbia - Shakira.
A fost declarat de catre Los Angeles Times `cea mai importanta figura a muzicii latine`, fiind castigatorul a 12 premii Latin Grammy.
De catre Time Magazine este numit `Unul din topul 100 al celor mai influente persoane din lume`. Pe langa cariera sa de artist, este si activist social, infiintand Fundatia `Mi Sangre`.
A descoperit muzica de foarte mic, la inceput fiindu-i doar un refugiu, pentru ca mai apoi sa descopere ca este adevarata sa vocatie.
Juanes si-a inceput cariera artistica la varsta de 15 ani cand a infiintat formatia de rock metalic Ekhimosis, formatie ce a ramas unita timp de 12 ani si a lansat cinci albume.
Cantaret, chitarist, producator, compozitor si autor al versurilor tuturor cantecelor sale, Juanes si-a creat platforma artistica bazandu-se pe ceea ce este mai important: muzica.
Pana in prezent a scos pe piata 4 albume solo.
Pentru primul sau album solo, `Fijate Bien`, a lucrat cu producatorii Argentinos Gustavo Santaolalla si Anibal Kerpe. Desi discul nu a starnit numai reactii pozitive, i-a deschis cu siguranta drumul lui Juanes.
Cel de-al doilea LP solo al artistului , `Un Dia Normal`, a avut un succes deosebit in toata America Latina, ajungand discul spaniol cel mai vandut in plan international. Super-hit-ul `A Dios Le Pido` de pe acest album a facut furori in toata lumea.
Al treilea sau album `Mi sangre`, a iesit pe piata in 2004 si cuprinde hit-uri precum `La camisa negra`, `Nada Valgo Sin Tu Amor`, `Volverte A Ver` sau `Para Tu Amor`.
`Mi Sangre`, a treia productie a acestui muzician columbian s-a consolidat ca o mare opera, cu mai mult de 12 saptamani pe primul loc in Bilboard cu `Nada valgo sin tu amor` si `Volverte a ver`.
Cel de-al patrulea album `La Vida... Es Un Ratico` ( `The Life is a Moment`) a aparut pe 23 octombrie 2007. In 2008, artistul se afla in turneu mondial de promovare. Daca vrei sa castigi un CD cu cel mai recent album al artistului, inscrie-te la concurs AICI.
bestmusic.ro