Ace of Base la Sala Palatului din Bucuresti
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
Trupa Ace of Base a lansat primul lor album in 1993, ce a fost vandut in peste 30 de milioane de exemplare in toata lumea. Melodiile numarul 1 din topuri au fost `All that she wants` si `The Sign`. Dupa plecarea din trupa a lui Malin `Linn` Berggreen in 2007, trio - ul isi lanseaza in 2009 cel de-al 5-lea lor album de studio. Trupa suedeza a inclus in Turneul Mondial 2008 - 2009 si Romania. Sambata, 8 noiembrie, acestia au sustinut un concert de proportii la Sala Palatului din Bucuresti.
Ce ne puteti spune despre noul album Ace of Base
Ulf: Un stil mult mai electric. Albumul este in studio de mai bine de un an, dar abia acum 6 luni am inceput sa lucram serios la el. Am facut un mare progres si suna grozav. Ne-am distrat la fel de mult in studio precum o faceam in anii `90, lucru care ne-a dat impresia ca ne-am intors putin in timp. Ne-am extins orizonturile, am lucrat cu diversi producatori, am schimbat studiourile.
Ce pasi urmati atunci cand vine vorba de compunerea unei piese
Ulf: In acest proces, gasim mai intai o melodie, apoi un beat, construim piesa in jurul acestui beat, ca la final sa avem o baza pe care sa scriem versurile finale.
Ce imi puteti spune despre sursele voastre de inspiratie
Ulf: Cu totii avem surse diferite de inspiratie, dar cand le unim, ne definim prin ceea ce suntem: trupa Ace Of Base.
Simtiti presiunea succesului din anii `90
Jenny: Cred ca tot timpul simti presiunea aceasta. Dar poti alege sa o privesti ca o oportunitate, iar asa gandim noi de cele mai multe ori. Vedem oportunitatile acolo unde altii nu le-ar vedea. E adevarat. Am avut succes, iar acum ne va fi si mai greu sa il obtinem.
Industria muzicala s-a schimbat foarte mult cat timp ati lipsit. Credeti ca va veti gasi un loc in anul 2009
Ulf: 2009 este un an in care am incercat cu greu sa ne gasim locul in industria muzicala, poate si datorita faptului ca inca de la inceput ne-a luat foarte mult timp sa ne putem amprenta pe un anumit tip de muzica, respectiv beat. Lucrul cel mai grozav acum este ca avem un control mult mai mare asupra a ceea ce producem in studio, fata de cum aveam in anii `90.
De ce a avut loc despartirea
Jonas: A fost o faima cu care Jenny nu s-a simtit in largul ei. Nu era tocmai mediul in care dorea sa traiasca. Dar acum si-a revenit. Cu totii am crescut, drept pentru care iata-ne intr-un turneu mondial, in aceasta formula, cu care speram sa reusim.
Ulf: Unul dintre motivele pentru care am luat o lunga pauza a fost si haosul din interiorul casei de discuri, care avea nevoie de materiale pe banda, iar noua nu ne placea sa lucram in stilul acesta.
Jenny: Un alt motiv este varsta, iar odata cu ea a venit si nevoia de a ne intemeia propriile familii, de a face copii, iar toate aceastea cer timp. Deci da, nu e de mirare ca ne-au dat disparuti. Dar ne-am intors. Au trecut 6 ani, in care am produs la un loc 9 copii.
Care este seful in trupa
Ulf si Jonnas tac.
Jenny: Cu totii muncim pentru acelasi scop, dar in moduri diferite. Eu sunt o doamna, iar ei sunt barbati. Este normal sa facem si sa gandim lucrurile in moduri diferite.
Noutati