6/6431
label Calatorii autorenew 2025-10-24, 11:59
Un turist strain va plati mult mai mult pentru o excursie in judetul Timis decat pentru un tur in cele mai vestite capitale europene. Un vizitator care vine in Timisoara poate afla oferta turistica locala de la un singur Infocentru, iar posibilitatile de a vizita orasul sau judetul sunt la preturi mari, informeaza Adevarul, in editia online.

In functie de numarul persoanelor si modul in care se face intalnirea cu ghidul tarifele agentiilor pentru trasee turistice locale difera.

Pentru un tur clasic al orasului, care include Palatul Baroc, primaria veche, Piata Operei sau Catedrala Ortodoxa, turistii care fac parte din grupuri de pana la 19 persoane pot plati 10 euro. Daca vor sa fie luati de la hotel de catre ghizi, turistii mai scot din buzunar inca 6 euro.

Un tur mare, care cuprinde o excursie cu autocarul in cartierele istorice ale orasului, costa intre 17 si 21 de euro si tarifele sunt asemanatoare pentru vizitarea locurilor din care a pornit revolutia din 1989.

Pentru o degustare de vinuri la cramele Recas, la 30 de km de Timisoara, tarifele agentiilor de turism cresc.

Turistul trebuie sa plateasca intre 32 si 70 de euro, in functie de cate vinuri vrea sa incerce.

Pentru vizitarea manastirilor din nordul un turist va plati si pana la 95 de euro, in timp ce un tur prin satele svabesti din Banat costa 65 de euro.

In capitalele europene, tarifele se diferentiaza mai ales in functie de varsta turistilor.
Astfel, un adult poate face un tur complet al Parisului pentru 60 de euro, in timp ce un copil plateste doar 30 de euro.

In Londra, un simplu tur al orasului cu faimoasele autobuze londoneze costa intre 27 si 68 de euro. In Viena, pentru un tur al zonei istorice un turist va plati 36 de euro.

O excursie pentru o degustare de vinuri la periferia Vienei costa 60 de euro.

Lista atractiilor turistice din Timisoara cuprinde 30 de obiective, alaturi de cateva ponturi, cum ar fi faptul ca `Bastionul arata foarte bine toamna, cand iedera este rosie ca focul` sau ca `iubita lui Beethoven a trait la Timisoara si este inmormantata undeva in cimitirul din Calea Lipovei`.

De pe lista lipsesc insa o serie de obiective de mare atractie, cum ar fi casa sculptorului Jecza sau turnurile de apa construite la inceputul secolului trecut.

Comenteaza subiectul pe FORUM!

ziare.com