Vacanta in India: 3 sfaturi importante
6/6194
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
O calatorie in India este o experienta de viata de neuitat si, totodata, una dintre cele mai mari provocari atat pentru turistii obisnuiti, cat si pentru calatorii care strabat lumea in lung si-n lat. India necesita o pregatire si o documentare serioasa, astfel incat experienta sa fie cat mai placuta cu putinta, iar riscurile privind siguranta sa fie eliminate.

Iata 3 sfaturi importante pentru o calatorie in India:

1. Stabilirea traseului de calatorie

India este extrem de ofertanta si fiecare gaseste ceva de facut aici. Poti vizita marile orase pentru o infuzie culturala, poti sa mergi intr-o statiune de pe litoral sa faci plaja sau poti alege un traseu montan pentru o vacanta in salbaticie.

Nu ezita sa mergi pe cararile batute, deoarece merita fiercare loc in parte. Turul clasic cuprinde asa-numitul Triunghi de Aur: Delhi, Agra si Jaipur. Exista, insa, multe locuri si multe atractii: in Delhi poti face shopping, in Goa gasesti plaje atractive, daca vrei sa te intalnesti cu tigri mergi in Madhya Pradesh, iar pentru trekking, alege Himachal Pradesh.

Calatoriile in India sunt de lunga durata. La agentiile de turism, circuitele in India dureaza peste 10 zile. Cei care merg pe cont propriu stau chiar si o luna de zile in India.

Toata lumea vrea sa vada cat mai mult din aceasta tara, insa intr-o singura calatorie poate fi extenuant sa mergi in atat de multe locuri. De aceea, este important sa-ti faci un traseu in functie de timpul pe care il ai la dispozitie si de interesele tale.

2. Ia masuri de siguranta pentru sanatatea ta

Una dintre bilele negre ale Indiei o reprezinta conditiile igienice precare si expunerea la diversi germeni. Multa lume este reticenta sa calatoreasca in aceasta tara tocmai din cauza problemelor de sanatate care pot sa apara. Nu consuma apa curenta si nici alimente care contin urme de apa: fructe, salate, bauturi pe baza de apa etc.

Preparatele din carne trebuie sa fie foarte bine gatite. Daca mananci in oras, alege un local unde vin tot timpul localnicii sa ia masa. Toaletele sunt problematice in India. Alege-le cu grija si tine intotdeauna cu tine sapun si hartie sau servetele.

3. Fii atent la profitori

In India, la tot pasul poti intalni oameni care incearca sa stoarca strainii de bani. Hotii si vanzatorii necinstiti fac parte din decor. Documenteaza-te cat mai mult despre cazurile cele mai frecvente si pastreaza-ti calmul.