Vacanta in Creta
6/6427
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
Am facut un tur al Cretei intr-o saptamana, schimbind cinci hoteluri in sapte zile, intr-un ritm care nu m-a deranjat chiar deloc. Dimpotriva, mi-a placut foarte tare. Asa am putut sa vad multe, foarte multe locuri din bucata asta de pamant care ii ia Mediteranei vreo 8.000 de kilometri patrati.

Am ajuns pe la apus de soare dupa cel mai frumos zbor cu avionul de care am avut parte pana acum: norii se intindeau sub noi intr-o patura groasa si compacta care imita perfect un camp acoperit cu zapada proaspat cazuta. Si luminata nebuneste intr-un roz-oranj-vinetiu de soarele care mergea la culcare.

`Intrarea` cu avionul in Creta face toti banii: dupa ce mi-am pus centura pentru aterizare, am vazut marea tot mai aproape si mai aproape incat am inceput sa ma gandesc daca totul e in regula. Eu care nu-mi fac probleme cand zbor cu avionul. Si dintr-o data, pista. Din mare. Pista incepe odata cu insula, in mijlocul marii. A fost momentul in care Creta mi-a devenit simpatica. Si era doar inceputul.

Fodele Beach ne astepta linistit in noapte, cu regimul sau `all inclusive` si toate acareturile pentru o vacanta linistita, comoda si cu tot ce vrei la indemana. Dar din cele cinci locuri de cazare prin care am stat, mi-a mers la suflet Candia Park, din statiunea care pe limba noastra s-ar numi Sf. Nicolae.

Acolo, la Agios Nikolaos, as vrea sa mor, sau, si mai bine, sa traiesc! Un complex hotelier rasfirat in bungalouri invelite in vegetatie de culori ce te lasau fara grai la prima vedere. Si chiar si pe urma. Acolo, Creta, din simpatica, mi-a devenit draga. Serviciile, impecabile. Mancarea, de bun gust.

Uleiul de masline, care in Creta e acasa (as spune chiar ca e comoara nationala a cretanilor), face minuni. O paella cu fructe de mare, pe care n-am s-o uit curand, am mancat la o terasa din Rethimno, un alt loc ce te lasa prost in soare sa te uiti la el si sa intelegi cu greu cum au putut oamenii de acolo sa faca asa ceva din pamant, din piatra seaca. Un paradis. Pe care l-au creat cand au inteles ca fara turism exista degeaba in bataia valurilor Mediteranei.

De altfel, buni comercianti, cretanii te agata din strada ca sa te ademeneasca in localul lor. `Russia` te intreaba mai toti, fiindca asa li se pare lor ca e fata de roman. `Oh, Romania! Ce faci` `I`m hurry` le raspunzi daca vrei sa scapi repede de ei. Desi, intre noi fie vorba, prin Creta nu ai de ce sa te grabesti. Insula e mica si plina de locuri frumoase.

Va trebuie doar un ghid bun (multumesc Andrada si, bineinteles, Dan!) care sa iti spuna povestile fascinante despre Zeus, Minos, Zorba si El Greco. Eu n-am facut-o aici fiindca nu stiu sa le spun asa frumos si pentru a te lasa pe tine sa afli totul acolo, la locurile cu pricina, cu dovezile in fata.

Coffee-Break.ro