Un paradis aurit numit Yangon
In mijlocul unui parc imens, se ridica impunatoarea pagoda de aur Shwe Dagon, veche de 2000 de ani si inalta de 98 de metri, un fel de Mecca a budistilor.Cladirile orasului dateaza din epoci diferite.Pe malul raului, casele-barci,cu aceeasi forma de secole, cand plutesc lin pe ape, cand tresalta furioase la cheiuri. Din perioada coloniala au ramas cladiri cu fatade victoriene, cu balcoane ciudate si ornamente ce amintesc de temple.Legendarul hotel Strand, recent redeschis marelui public, este de asemenea o mostenire de pe vremea englezilor.
Aspectul orasului este dominat de prezenta lui Buddha, ale carui statui se regasesc la tot pasul. Un Buddha asezat, de 20 de metri, vegheaza interiorul manastirii Ashay Tawya. Un alt Buddha se relaxeaza, intins pe pagoda Chaukhtatgyi.
Situata pe dealul Singuttura, pagoda Shwe Dagon are o forma asemanatoare unui clopot si a fost ridicata de populatia mon din 58 de tone de aur,intre secolele al VI-lea si al X-lea.
La intrarea in pagoda, patru statui din aur ale lui Buddha, inalte de 5 metri si inconjurate de alte 10 mai mici, de numai 2 metri se lasa slavite de cativa zeci de budisti in robe rosii. Interiorul este in intregime poleit in aur si improspatat cu buchete de flori. Pagoda de Aur, inconjurata de alte temple, manastiri si sculpturi, majoritatea aurite reprezinta astazi altarul national.
Dincolo de cladirile impresionante, Yangon este unul dintre putinele orase ce si-au pastrat calmul si tihna. Localnicii uimesc adesea prin maniere elegante, politete traditionala si chiar atentia si respectul pe care le acorda femeilor.
O adevarata aventura este incursiunea intr-una din bucatariile traditionale ale Yangon-ului. Cel mai popular fel de mancare este un amestec de influente chinezesti si indiene. Acesta are ca ingredient de baza curry-ul si se prepara din pui, fructe de mare si carne de berbec. In ceea ce priveste bautura, foarte adesea sunt solicitate micile magazine de ceaiuri ce impanzesc strazile orasului. Preturile sunt relativ mici, iar bacsisul se transforma din clasica moneda in tigari sau brichete.
In Yangon se poate ajunge usor, existand spre aceasta destinatie zboruri directe din Bangkok.Cazarea se poate face la hanuri si hoteluri de toate felurile si chiar la Hotelul Strand,de cinci stele.Perioada optima pentru vacante si calatorii este din noiembrie pana in februarie.
nikitutzza, Editor Askmen.ro