Sunt convinsa ca cei mai multi dintre voi ati vazut sau macar v-ati dorit sa vizitati Parisul! Poate v-ati dorit sa mergeti la Paris pentru ca este cel mai romantic loc de pe pamant (dupa spusele unora), poate pentru ca ati vrut sa vizitati faimosul Louvre si toate minunatiile cuprinse in acest muzeu a carui priveliste te lasa fara suflare in momentul in care esti in fata portilor sale, dar mai ales cand ajungi in interior...
Poate pentru ca cineva drag v-a promis odata sa va duca la Paris pentru a ramane intotdeauna indragostiti, poate pentru a avea ocazia sa iti bei cafeaua in piata Pigalle avand in zare turlele bisericii Sacre Coeur sau pentru a devasta nenumaratele magazine de lux din Galeriile Lafayette...
Personal, ma regasesc cate putin in toate cele scrise mai sus, dar cel mai mult in dorinta de a descoperi minunatiile pariziene in preajma sarbatorilor de iarna alaturi de una dintre cele mai dragi si apropiate prietene.
Cred ca nu pot gasi cuvinte indeajuns de mestesugite pentru a descrie senzatiile si trairile pe care le-am avut cand m-am plimbat pe Champs Elysees-ul imbracat in lumini de sarbatoare, unde misunau o sumedenie de parizieni (si nu numai!) grabiti sa achizitioneze ultimele cadouri pentru cei dragi, sau privelistea turnului Eiffel impobobit si el intr-o feerie de lumini ce razbateau prin ceata densa care se lasa odata cu intunericul.
Mersul pe strazile inguste, dar pline de romantism, vederea Senei noaptea, inconjurata si ea de lumini ca de basm, observarea cuplurilor care stateau imbratisate pe malul Senei in ciuda frigului care pusese stapanire pe oras, toate acestea te fascineaza, te transforma si te inalta!
Aceasta calatorie a mea la Paris a fost indeplinirea unui vechi vis si respectarea unei promisiuni facute in timpul adolescentei, dar a insemnat si pecetluirea unei prietenii de lunga durata, tocmai acolo, in orasul lui Proust, unde fiecare piatra, fiecare cladire, fiecare particica din maiestuoasele monumente si statui respira istorie.
Este uimitor sa vezi cum parizienii pot trece lejer si zilnic pe langa atatea secole de cultura si istorie, care paradoxal, tie ti se par inca vii si te fac sa fii partas la evenimentele lor. Toate sunt fascinante: Louvre-ul, turnul Eiffel, Montmartre, catedrala Notre Dame si toate celelalte pe care nu cred ca am spatiu suficient sa le enumar aici.
Te atrag in virtuozitatea lor, le vezi, te intorci inca o data sa descoperi cu nesat un detaliu pe care nu il vazusei initial si parca te-ai tot intoarce, o data si inca o data, la nesfarsit. Orasul este, cred, ca un fel de labirint prin care te tot invarti si revii, apoi iarasi crezi ca ai descoperit ceva nou, esti incitat sa cauti mai departe si tot asa, pana te epuizezi si vrei sa iti tragi sufletul la una din celebrele cafenele pe care le intalnesti - fara mirare - la tot pasul.
Acolo, in fata cestii aburinde de cafea, respiri atmosfera deosebita, veche, aerul de istorie si cultura, dar te imbie si produsele de patiserie aranjate cochet pe rafturi, care te tulbura, nestiind ce oare sa alegi. Si parca timpul se opreste in loc si ai sentimentul ca esti nemuritor si ca poti sta acolo, pana cand realizezi ca esti furat de aure nebanuite si trebuie sa te trezesti din mirifica visare si sa revii cu picioarele pe pamant.
Da, dar nu vrei sa plece de la tine sentimentul revenirii si senzatia de visare care te strabat prin tot corpul; vrei sa le mai retii putin, poate o secunda, un an, un veac... Am descoperit si acum am impartasit cu voi sentimentul imortalitatii la Paris, printre secolele de istorie, printre luminile stralucitoare, printre prietenii sinceri, prin cafenelele si stradutele fantastice, ceea ce va doresc si voua!
Cofee Break