Insula Creta e cea mai mare din arhipelagul elen si se afla la circa o ora de zbor de Atena sau de zece ore de mers cu feribotul. Are o lungime de 250 de kilometri patrati, iar latimea variaza intre 12 si 60 km.



Insulele grecesti munti si stanci, in dantela alba a caselor de pe tarm se contureaza printre nori, in verdele inchis al Mediteranei. La sfarsit, cand numai un pas mai mare facut in aer ne-ar arunca deasupra Africii, salasul zeilor rasare inalt si indraznet sfidand ultimii nori si seara de sfarsit de aprilie. Creta leaganul minoienilor. Popas, intre doua mari Egee si Libiana pentru temuti pirati, venetieni si turci. Pamantul, unde cretanii cred ca s-a nascut Zeus, de unde si-a luat zborul Icar si pe care a dansat Zorba miroase a tamarin, a leandru si a trandafiri.

VAMA. Dar pana si tarmul nemuritorilor are o vama. Si vama aeroportului din Heraklion capitala insulei are doar doua ghisee unde se verifica pasapoartele pentru cei care nu sunt membri ai Uniunii Europene. Asa ca prima seara in Creta, dupa un zbor de aproape doua ore, incepe cu o coada la verificat pasapoarte. Alaturi, turistii care au sosit din directii "UE" trec linistiti, fluturand pe sub nasul politistului de frontiera o legitimatie.

Noi, mai rabdatori si mai experimentati in domeniul asteptatului, privim linistiti la coada de cel putin douazeci de turisti care ne desparte de stampila pe care o aplica o politista somnoroasa. In spatele zambetului ei de functionar obosit se intinde lenesa, caci de acum e noapte si pana si tavernele cretanilor au amutit "Insula miracolelor". Drumul plin de lumini urmareste tarmul marii. La capatul lui, binemeritat somnul si primele vise de pe taramul lui Zeus.



EL GRECO. In golful de langa Fodele, un satuc cretan plantat in mijlocul livezilor de portocali si lamai, dimineata creste in culorile lui El Greco. Caci aici, la Fodele, asezare din vremurile in care ventienii stapaneau pe insula, s-a nascut, in 1541, Domenikos Thetokopoulos (El Greco).

Scene din Biblie, insufletite in culoare de pensula lui El Greco si amintind de vechile icoane care pazesc bisericile cretane, asteapta vizitatorii in muzeul din sat. Soselele de pe insula nu au gropi. Si daca ar avea nu le-ai simti cu ochii dupa colibele albe ale vanzatorilor de portocale si lamai, care isi intind marfa la marginea livezilor, langa drum. Si apoi mai serioase, imbracate doar in verde crud, vin livezile de maslini. Sunt trei soiuri pe insula si toate doar pentru ulei. Cinci milioane de maslini are Creta. Si o populatie de 500.000 de locuitori.

PREVELI. De deasupra estuarului pe care-l face raul Kourtaliotis, cocotata pe stanci, vegheaza batrana Manastire Preveli. Exista de pe la 1200, cand catolicii au ridicat aici primele ziduri. Intr-o vreme a fost ospiciu. Acum este manastire ortodoxa.

Nu de putine ori calugarii de la Preveli au pus mana pe arme si au dat o mana de ajutor in diferitele conflicte in care au fost implicati locuitorii insulei. La inceputul secolului al XX-lea manastirea a fost loc de refugiu pentru armata aliatilor.





RETHYMON. Era celebru inca din vremea regelui Minos. L-a distrus eruptia vulcanului Santorini. L-au cucerit dorienii. Apoi venetienii. L-au devastat piratii. L-au cucerit turcii. L-au bombardat germanii in al doilea razboi mondial. Pentru fiecare dintre aceste bucati de istorie la Rethymon exista cate o marturie.

Portul orasului a fost construit de negustorii venetieni care voiau sa-si apere corabiile la inceputul secolului XI. Temutul pirat Barbarosa a atacat Rethymon in 1538. Atunci au scapat venetienii, dar au tras invatatura si au ridicat un zid care incepea din partea de est a tarmului si se termina la vest. Zidul nu l-a impresionat insa pe piratul Olouz Ali care a reusit sa cucereasca Rethymon. Dupa doi ani sub teroarea piratului venetienii au reusit sa elibereze localitatea si au construit fortareata.



Rethymon traieste inca in ritm de Venetia, cu strazi inguste pe care te strecori sub "amenintarea" rosie, alba si violeta a florilor care umplu balcoanele. Miroase a Italia, din apele sarate care spala Fortareata. Miroase si a Orient, din minaretele care candva trebuie sa fi ascuns mersul leganat al cadanelor. Miroase a Creta, din fiecare taverna vesela care te cheama cu galantarele pline de fructe de mare, cu castroane de iaurt cu miere si placinte dulci.



"Vino un minut! Vreau sa ti-i prezint pe prietenii mei! Vino sa bei o cafea cu noi!", ma trage de mana o grecoaica spre una din tavernele din port. Ma scuz, incurcata, ca in cinci minute trebuie sa ajung la colegii mei. "Cinci minute Sunt o gramada! Da-ne noua un minut! Iti mai raman patru! Ce e un minut in viata ta", rade grecoaica si ma trage dupa ea in taverna care sprijina zidul venetienilor. Gia sas! (Noroc).

Carmen Plesa, Jurnalul National