Am fost pe o plaja undeva in Mexic. Interesant. Drumul pana acolo este marginit pe o latura de paduri si cocotieri la a caror umbra cresc bananieri. Pe partea cealalta - oceanul, fasie argintie.

La un moment dat padurile fac loc lagunelor prin care oceanul incearca sa intre pe continent. Drumul devine sinuos printre coline, iar in zare se vede un oras. Manzanillo. Un oras-statiune pe malul Pacificului cu atmosfera mediteraneeana.

Ca orice oras mexican e intins pe multi kilometri, iar cladiri cu mai mult de 2 etaje vezi rar. Cautam vila Los Angeles, si aflam ca trebuie sa urcam pe un deal. Drumul ne duce printr-un camp de golf, bine ingrijit, cu lacuri si palmieri peste tot.

Dealul il urcam in spirala si chiar in varf dam de vila noastra. Vila e impropriu spus, pentru ca e un complex de cladiri, toate albe ca niste oua de gaina. Chiar la intrare, in fata receptiei, se afla o masuta cu cateva scaune, probabil pentru turistii care nu s-au cazat inca.

Locul ne atrage ca un magnet pentru ca in vale se vad doua golfuri si zona turistica: hoteluri si vile - majoritatea albe - rasarind dintre palmieri. Plaja, se intinde pe lungimea a 3 golfuri, dintre care cel din mijloc este foarte mic, dar foarte frumos marginit de faleze stancoase.

Chiar pe plaja e un hotel alb, maiestuos. In apa sunt multi copii. Stau si ma uit cum se joaca, sunt mexicani, la ei acasa, si nu sunt constienti de exotismul locului. Imi este clar ca intre jocul lor si cel al copiilor de pe plaja de la Mamaia nu e nici o diferenta. In definitiv in copilarie conteaza mai mult detaliile decat ansamblul: mirosul nisipului, vreun peste sau crab vazut pe fundul marii sau jocul in sine.

Nucile de cocos. Le gasesti de vanzare la tot pasul, cam ca vulcanizarile de pe marginea drumului. Le gasesti atat pe plaja cat si la terase. Mergem intr-o seara pe una din cele doua plaje mari. E neamenajata, nu are umbrelute si nici sezlonguri.

Intr-o baraca un mexican vinde nuci de cocos. Baraca de lemn, darapanata (sau mai degraba minimalista...), acoperita cu frunze de palmier. In fata ei vedem un morman de nuci de cocos, unele inca prinse in ciorchine.

Ne alegem cateva din gramada si mexicanul le taie cu maceta pe un butuc de lemn. Punem paie in nuci si iesim pe plaja intunecata. Oceanul abia se vede - probabil ca nu a rasarit inca luna - dar se aude din plin. Asteptam sa rasara luna.

Snorkeling. Un fel de scufundari fara sa te scufunzi. Teleenciclopedia pe viu. Comparabil cu bagatul capului in acvariu. Am intrat in apa cu ochelari, labe de inot si tub de respirat si ne-am trezit in acvariu. Un peste albastru, cam cat un crap, isi pazea piatra rotindu-se obsesiv in jurul ei. M-am apropiat de el dar s-a uitat urat la mine asa ca l-am lasat in pace. Era piatra lui. Uitandu-ma la peste am uitat sa mai respir.

Am avut senzatia ca de undeva trebuie sa apara si Nemo sa ma intre-be ceva - despre ocean probabil - dar sunt sigur ca as fi ridicat din umeri. Sa mearga la pestele albastru, el are mai multa experienta. Am fost pe o plaja undeva in Mexic. Plimbandu-ma descult pe ni-sip ma intrebam cu ce este locul asta mai deosebit de plaja de la Costinesti, 2 Mai sau Vama Veche.

In definitiv e doar nisip si ceva apa. Am incercat sa compar senzatiile traite in diverse locuri si am descoperit ca ele sunt legate de mai degraba de oamenii de langa mine. Complicat. Si interesant, cum mai ziceam.

Concluzia: un loc frumos, in care as vrea sa revin impreuna cu prietenii. Sa bem o nuca de cocos, sa ne uitam la copiii care se joaca precum cei de la Mamaia, sa mai zgandarim pestele albastru. Si fiind mai multi poate o sa avem si un raspuns pentru Nemo. Despre ocean.



Coffee-Break.ro