Cand spui Africa, gandul te poarta catre elefanti, lei, girafe, oameni de culoare, desert, salbaticie, sau te gandesti la ceva foarte departe si foarte greu de ajuns. Pe mine Africa m-a impresionat de fiecare data altfel.
Anul trecut am ajuns pe o insula de langa Dakar (Senegal). Am luat-o frumusel la picior pe plaja de langa campusul unde ne oprisem. Am ajuns intr-un loc cu multa vanzoleala, multi tineri care alergau pe plaja. Mai erau aici vanzatori ambulanti de banane, mango si sucuri, liceeni cu blugii taiati dansind hip-hop in jurul unui casetofon si un afis destul de mare cu `Festival Bob Marley pe N` Gore`. Festivalul se tinea in aceeasi seara pe insula unde ajungeai cu o piroga cu motor.
Calatoria cu piroga a fost o aventura. Am ajuns pe insula mai mult uzi de la valurile sparte de barca. Eram fascinati: o veselie si o abundenta de culori, de oameni tineri si foarte `altfel` de cum vazusem pana atunci. Adica foarte haios imbracati, veseli, ascultind muzica in mijlocul zilei si dansind pe plaja fara nici o inhibitie. Nimerisem pe insula artistilor senegalezi, cu case una mai frumoasa ca alta, 2-3 galerii de arta cu tablouri facute de artisti foarte talentati.
Stradutele - alei care te duc dintr-o parte in alta a insulei - sunt pline de flori ce au culori aproape imposibile, foarte vii, foarte diferite. Totul este foarte natural, nu auzi decat pasari si valurile Atlanticului. Era tare frumos. Ne-am gasit un auberge italian, administrat si intretinut de doi francezi simpatici.
Ne-am luat cele mai frumoase camere, la mansarda, cu un design foarte simplu, gen baldachin, o masuta si doua scaune, o baie cu lavoir in stilul tablourilor lui Degas. Festival Bob Marley, plaja plina de tineri frumosi, atmosfera de woodstock, peste la gratar, bere si sucuri tinute la gheata. Am stat pana dimineata pe plaja, am dansat, am baut campari orange, ne-am facut prieteni.
A doua zi, dupa ce a disparut orice urma de concert, boxe, muzica, pirogi venind una dupa alta, parca era alta insula. Liniste, ocean, soare. Ne-am imprietenit cu niste tineri artisti bastinasi care ne-au dus in atelierele lor foarte primitoare, simple si intr-o dezordine placuta, cu lumanari sprijinite de pereti, sevalete, culori, scrumiere, scaune artizanale.
Dimineata luam micul dejun frantuzesc pe pontonul hotelului nostru, la pranz mancam peste la gratar (pestele il prindeau cu mana niste copii, fugeau repede la mamele lor care-l curatau si il frigeau), iar seara ne intorceam la gazdele noastre, pe ponton, la lumina de lumanare - singura sursa de curent.
Stateam la povesti cu un vin frantuzesc. Ne-am pupat cu francezii, am invatat salutul senegalez care e foarte complicat si... eram sigura ca ma voi intoarce pe insula, ca e usor sa iei avionul Bucuresti - Dakar, apoi piroga pana la N` Gore. Am ramas cu linistea locului acela rupt de realitate si cu ideea ca cele patru zile au durat nemasurat.
Coffee-Break.ro
L"Isle D"Artistes
