Daca iti doresti o escapada in aceasta primavara, alege una dintre destinatiile de vacanta din Europa de Est. Poti descoperi orase noi, inedite, extrem de interesante si la preturi accesibile.
Budapesta, Ungaria
In primavara, baile termale sunt in continuare in sezon, chiar daca acestea constituie destinatiile favorite ale iernii.
Cei interesati de distractie gasesc in Budapesta o viata de noapte bine dezvoltata, cu numeroase baruri si discoteci. In plus, in lunile de primavara orasul poate fi strabatut pe jos pentru a-i admira arhitectura, iar plimbarile pe Dunare sunt mai placute.
Prizren, Kosovo
Daca vrei sa descoperi o destinatie noua de vacanta, mergi in Kosovo. Orasul Prizren se afla in sudul tarii si este considerat unul dintre cele mai frumoase orase ale tarii datorita culturii, arhitecturii si istoriei sale.
Fortareata Prizren domina orasul de pe deal, oferind o panorama romantica. Constructia a fost declarata monument mondial UNESCO si merita o vizita. Old Stone Bridge, gazi Mehmet Pasha's Mosque, Albanian league Museum sau Hamam of Prizren sunt cateva atractii turistice deosebite ale acestui oras.
Hvar, Croatia
Hvar este considerat o destinatie paradisiaca a Europei de Est. Cei care isi doresc sa-si petreaca vacanta pe litoral pot alege aceasta regiune de coasta a Croatiei pentru a face plaja si pentru a se bucura de sporturile practicate aici.
Insula are o clima blanda, cu ierni usoare si veri placute, care atrag turistii dornici sa se bucure de frumusetea sa naturala, de traditii si arhitectura.
Frantiskovy Lazne, Republica Ceha
Daca destinatiile balneare nu te atrag, trebuie sa incerci atunci una dintre cele mai interesante statiuni ale Europei de Est. Aflata in vestul Boemiei, in Republica Ceha, Frantiskovy Lazne este o statiune balneara renumita mondial.
Frantiskovy Lazne se lauda cu faptul ca ar fi prima statiune din lume cu bai pe baza de turba. Izvoarele naturale din acest loc erau apreciate chiar si in secolul al XV-lea. Un tratament la unul dintre spa-uri este un adevarat rasfat pentru orice turist.