Cele mai extravagante servicii si facilitati oferite de hoteluri

calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
Camera de hotel cu aromoterapie
Oricine isi doreste sa stea intr-o camera curata, unde miroase a proaspat. Unele hoteluri, insa, au luat in serios efectul pozitiv pe care il au diversele arome asupra turistilor. Astfel, in sistemul de aer conditionat sau cel pentru incalzire se pot introduce diverse parfumuri. Hotelurile apeleaza la aceste arome din mai multe motive.
Aromoterapia stimuleaza sistemul nervos,confera energie organismului, il relaxeaza si are efect terapeutic. Aromele folosite devin amprenta acelui hotel, facandu-l usor de recunoscut. Unele studii arata ca aromele pot incujara clientii hotelului sa devina fideli acelui loc.
Baile cu pereti de sticla
Hotelurile moderne surprind prin arhitectura si design. Unele camere de hotel au bai construite cu pereti de sticla transparenta, care ofera o experienta inedita celor care stau aici. Astfel de bai sunt potrivite pentru cupluri, fiind, insa, problematice daca imparti camera cu oricine altcineva.
Majordomi specializati
In hotelurile de lux si pe vasele de croaziera, turistii pot beneficia de o camera in care sa aiba propriul lor majordom. Acesta se ingrijeste de bunastarea ta, iti face rost de smoking pentru un eveniment cu cod vestimentar si iti incalzeste baia.
Hotelurile, insa, au mers mult mai departe cu serviciile oferite. Exista e-majordomi (e-butlers) care ii ajuta pe turistii nepriceputi la calculator sa se conecteze la internet, BBQ butlers insarcinati sa pregateasca cina pe gratar, majordomi pentru ochelari care curata si repara ochelari turistilor, majordomi care curata si improspateaza claparii celor care au petrecut o zi intreaga pe partie.
Meniu de perne
In magazine exista diverse tipuri de perne, dar putini au o gama variata in propriul dormitor. Unele hoteluri s-au gandit sa realizeze un meniu pentru perne, din care turistii isi pot alege una, cateva sau toate pernele, pentru un confort maxim in pat. Astfel, meniurile contin variante precum perna pentru cap, picioare, gat, perna impotriva sforaitului, perna antialergica, perna maternala.