Germana-de-sus si Germana-de-jos
La inceputul erei noastre, graiurile germanice erau impartite in trei grupe:
- de est (graiurile gotilor, vandalilor, burgunzilor...), care nu au supravietuit pana astazi;
- de nord, din care s-au format limbile scandinave;
- de vest, care, in urma migratiilor si a raspandirii populatiilor, a generat la inceputul Evului Mediu limbile anglo-saxona, frizona, germana de jos si germana de sus.
Acestea din urma s-au separat, la randul lor, in dialecte.
Din germana de sus provin dialectele alemanice (Suabia, Alsacia, Elvetia alemanica), dialectele bavareze (Bavaria si actuala Austrie) si dialectele francice (Germania medie). (Dialectul francic renan era limba materna a lui Carol cel Mare.) Din germana de jos provin dialectele saxone de jos (intre care cel vorbit de imparatul Otto I) si dialectele francice de jos (care vor forma olandeza).
Diversitatea dialectala atinge apogeul la inceputul secolului al XIV-lea, o data cu faramitarea politica determinata de decaderea puterii imperiale. Ea se mentine pana in epoca moderna, in randul graiurilor traditionale cel putin.
Limba Germana
La sfarsitul secolului al XV-lea, nevoia unei limbi comune devine evidenta. Casa de Habsburg, ale carei posesiuni se intind de la hotarele Ungariei la Marea Nordului, adopta pentru documentele ei o limba standardizata, cea a oraselor din Germania de sud. In aceeasi perioada, cancelariile Saxoniei si Turingiei utilizeaza o alta varianta a germanei de sus, numita `de Meissen`.
Rolul decisiv in aceasta directie ii revine lui Luther, care isi doreste `sa fie inteles de catre toti germanii`. Stilul si vigoarea scrierilor sale - apropiate de limba de Meissen care ii este familiara - se impun incetul cu incetul ca modele in intreaga Germanie. Procesul se desfasoara lent deoarece, intr-o prima etapa, este necesara traducerea textelor sale in germana de jos pentru a asigura trecerea Germaniei de Nord la Reforma. In Germania de Sud, iezuitii nu vor avea in curand alta solutie decat sa adopte, in cadrul Contrareformei, limba lui Luther. Gramaticienii codifica apoi o germana literara care atinge maxima ei inflorire la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Cu toate acestea, dialectele raman foarte active, deoarece aceasta limba codificata (Hochdeutsch) ramane inainte de toate o limba scrisa.
Consecinta o reprezinta astazi o situatie mixta: dialectele propriu-zise se afla in restrangere, mai ales in nord, unde nu mai sunt vorbite decat de 10% din populatie, fata de 35% in sud. In acelasi timp, in fiecare regiune, graiuri semi-dialectale, de uz cotidian, se perpetueaza in randul tuturor categoriilor populatiei. (La fel stau lucrurile si in Austria.) Afluxul refugiatilor, dupa 1945, nu a modificat catusi de putin fenomenul: copiii acestora au adoptat graiul regional.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft