In 1846, alegerea papei Pius al IX-lea, recunoscut ca liberal, reanima sperantele neo-guelfilor. Un (modest) vant al reformelor bate la Roma, Florenta, Torino. In 1847, austriecii ocupa Ferrara: ostilitatea fata de Habsburgi cuprinde intreaga Italie. La Palermo, in ianuarie 1848, un guvern sicilian proclama decaderea Bourbonilor. Deoarece agitatiile revolutionare cuprind si Neapole, Ferdinand al II-lea accepta adoptarea unei Constitutii. La fel se va intampla la Florenta, Roma, Torino. In martie 1848, Milano se rascoala; Venetia se proclama republica. Trupele regelui Sardiniei, Carol-Alberto, patrund la putin timp dupa aceea in Lombardia, dar sunt respinse de austrieci in iulie. In acelasi timp, Ferdinand al II-lea preia din nou puterea la Neapole.
Ideile lui Mazzini cunosc atunci o noua raspandire. Se contureaza doua centre revolutionare: Livorno si Roma. La sfarsitul anului 1848, papa si marele duce al Toscanei se refugiaza in Regatul celor Doua Sicilii. In februarie 1849 este proclamata Republica Romei. Carol-Alberto, supus presiunilor adeptilor piemontezi ai lui Mazzini, reia ostilitatile impotriva austriecilor si, infrant din nou, abdica in favoarea fiului sau, Victor-Emmanuel al II-lea, care este nevoit sa renunte la orice fel de extindere teritoriala.
Este momentul refluxului: austriecii ajung din nou la Milano; Bourbonii revin in Sicilia in martie. In mai, austriecii il repun pe tron pe marele duce al Toscanei. Republica romana, condusa de Mazzini si de Garibaldi din Nisa (1807-1882), rezista trupelor trimise de Franta pana in iulie, apoi se prabuseste. In luna urmatoare, Venetia se preda, ultima, austriecilor.
Evenimentele din 1848-1849 au pus in lumina lipsa de realism a programelor mazziniene si neo-guelfe. Nu mai ramane, asadar, decat solutia piemonteza... care, in mod evident, va trebui sa tina seama de sprijinul extern.
Unitatea italiana
Cavour si Garibaldi. Dupa 1849 regatul Sardiniei trece la un regim liberal atat in plan politic, cat si economic. Cavour ajunge in fruntea guvernului in 1852. In ceea ce priveste procesul unificarii, acesta nu beneficiaza de un plan a priori dar doreste sa profite de venirea la putere a lui Napoleon al III-lea. Astfel, Sardinia participa la Razboiul din Crimeea (1853-1856) de partea Frantei si Angliei.
In 1858, Cavour negociaza cu Napoleon al III-lea o solutie pentru problema italiana pe urmatoarele baze:
- incheierea unei aliante cu Franta avand ca obiect anexarea la Sardinia a teritoriilor italiene de la nord de Apenini si, in schimb, cedarea Savoiei si Nisei catre Franta (alianta confirmata prin tratatul din ianuarie 1859);
- instaurarea in Italia centrala (Toscana, Marche, Ombria) a unui regat distinct;
- mentinerea Regatului celor Doua Sicilii sub conducerea unei noi dinastii;
- formarea unei confederatii italiene prezidate de papa, care sa conserve Patrimoniul Sf. Petru.
Napoleon al III-lea, interesat de opinia catolica franceza, se dovedeste a fi astfel un neo-guelf. Cavour recruteaza voluntari din intreaga Italie, plasati sub conducerea lui Garibaldi. Austria lanseaza un ultimatum in aprilie, ceea ce determina reactia rapida a aliantei franco-sarde. In iunie 1859, austriecii sunt infranti la Magenta si Solferino. In aceasta situatie, Modena, Parma, Toscana, Bologna, se rascoala... Ducii si, respectiv, marele duce fug. Nelinistit, Napoleon al III-lea semneaza cu Austria, in iulie, armistitiul de la Villafranca: Sardinia nu va primi decat Lombardia.
Cavour demisioneaza... apoi, revenit la putere in ianuarie 1860, negociaza cu Napoleon al III-lea un nou acord:
- Sardinia anexeaza Parma, Modena, Toscana si Romagna (si devine Regatul Italiei Superioare);
- Sardinia cedeaza Savoia si Nisa Frantei.
In toate cazurile avute in vedere, anexiunile sunt precedate de `plebiscite`.
Nici Parisul si nici Torino nu pot merge mai departe. Totodata, ideile lui Mazzini (unificarea Italiei prin revolte populare) revin in actualitate. Emigrantii sicilieni, numerosi la Torino, dau asigurari ca Sicilia este pregatita. In ciuda reticentelor lui Cavour si ale lui Victor-Emmanuel, Garibaldi aflat in fruntea Expeditiei celor 1000 de Camasi Rosii debarca la Marsala in luna mai. In ciuda tuturor asteptarilor, devine in curand stapan la Palermo. Intre Cavour (decis sa controleze miscarea) si Garibaldi (care doreste sa se indrepte spre Roma si sa se impuna in viitoarea politica italiana) se declanseaza o lupta pentru influenta. In septembrie, Garibaldi se afla la Neapole. Cavour trimite grabnic trupe in Marche si in Ombria si, din octombrie, organizeaza in Regatul celor Doua Sicilii plebiscite prin care este aprobata alipirea statului la Italia Superioara. Garibaldi accepta aceasta decizie. Marche si Ombria sunt anexate in noiembrie.
In februarie 1861, un parlament alcatuit din reprezentantii tuturor statelor reunite il proclama pe Victor-Emmanuel ca rege al Italiei. Cavour se stinge din viata cateva luni mai tarziu.
Venetia si Roma
In 1865, Bismarck obtine sprijinul Italiei impotriva Austriei. Razboiul izbucneste in iunie 1866. Austriecii, invingatori asupra italienilor, sunt insa infranti de prusaci la Sadova.
Napoleon al III-lea, care joaca rolul de mediator, primeste Venetia din partea Austriei... apoi o cedeaza Italiei in octombrie.
Ramane de rezolvat doar problema Romei. Opinia publica italiana isi doreste cu ardoare orasul etern drept capitala dar aici stationeaza, din 1849, forte militare franceze. In 1862, Garibaldi, pornind din Sicilia, initiaza un mars asupra Romei. La insistentele lui Napoleon al III-lea, guvernul italian il determina sa se opreasca in Calabria.
Doi ani mai tarziu, o conventie franco-italiana stipuleaza faptul ca fortele franceze vor parasi Roma in 1866, ca italienii vor respecta teritoriul pontifical si ca Florenta este stabilita drept capitala a Italiei.
Din 1867, Garibaldi se apropie din nou de Roma... unde Napoleon al III-lea trimite iarasi forte militare. Totusi, in 1870, infrangerea Frantei de catre Prusia obliga Parisul sa-si recheme trupele. Italienii patrund, in sfarsit, in oras. Roma si Patrimoniul Sf. Petru sunt imediat anexate, dar Papa Pius al IX-lea refuza sa accepte garantiile oferite de Regatul italian: el se considera prizonier la Vatican. Diferendul nu va fi reglementat decat in 1929.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
