Dupa 1720, danezii si suedezii ingroapa securea razboiului. Frontiera din Laponia, stabilita in 1751, este rezultatul negocierilor. Fiecare dintre cele doua state este preocupat mai degraba de expansiunea comerciala. Incepand din 1780, ele instituie, in domeniul navigatiei maritime, `liniile de neutralitate`. Este debutul unei politici pe care se vor stradui sa o mentina in continuare.

Danemarca

Pierderea tarmului oriental al Sundului determina o criza nationala: in 1660, Frederic al III-lea, cu ajutorul clerului si al burgheziei, recurge la o lovitura de forta impotriva nobilimii, discreditata in urma dezastrelor militare. O data cu abrogarea Chartei din 1382, monarhia devine ereditara si absoluta.

La inceputul secolului al XVIII-lea, Danemarca se deschide spre exterior: ea obtine, in Antile, Insulele Virgine (ce vor fi in cele din urma vandute, in 1917, SUA); in 1721, regele trimite in Groenlanda un misionar norvegian.

Cu toate acestea, societatea daneza ramane foarte conservatoare pana in anii 1780: abia atunci incepe emanciparea unei clase taranesti ce va juca ulterior un rol din ce in ce mai important.

Suedia

Dupa moartea lui Carol al XII-lea (1718), Dieta, dominata de aristocratie, isi atribuie intreaga putere. Doua factiuni se opun: Caciulile (Mossoma) - partizanii pacii, legati de Marea Britanie si Rusia -, respectiv Palariile (Hattar), legati de Franta si fiind mai razboinici. Acestia din urma antreneaza Suedia intr-un razboi impotriva Rusiei: infranta, ea este nevoita sa cedeze inca o parte a Finlandei in 1743. Disensiunile izbucnesc din nou, mai aprinse. Gustav al III-lea le pune capat in 1772: printr-o lovitura de stat, el reduce puterile Dietei si poate astfel sa initieze un proces de modernizare a societatii suedeze.

Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft