Cum sa NU ucizi o relatie?

Niciodata nu am fost pregatit pentru o relatie serioasa, stabila si armonioasa. Sunt tipul vanatorului, de indata ce mi-a picat in plasa, victima nu mai prezinta interes pentru mine si sunt in cautarea urmatoarei prazi. Sau poate ca ar trebui sa vorbesc la trecut pentru ca asa cum spune o veche zicala romaneasca `Fiecare-si gaseste nasul` si asa am patit si eu.

Dupa ce perioada frumoasa, `de miere`, cum spun unii, a trecut, actuala mea relatie a inceput sa scartaie. Intotdeauna am crezut ca o data ce am cucerit-o, mi-am terminat treaba. Nu-i deloc asa!

Nu, domne`, femeia trebuie dragalita si `bibilita` in permanenta. In secunda in care ai incetat sa ii mai aduci flori si sa ii spui de cincizeci de ori pe zi ca este superba se simte neglijata. Nu intelege ca scanteile si artificiile si fluturasii au trecut si ca acum avem treburi serioase de rezolvat: rata la casa, rata la masina, nu stiu ce proiect de mare anvergura la serviciu, etc.

De cate ori am purtat discutii despre `cum eram noi doi acum un an` i-am explicat ca relatia noastra a trecut la un alt nivel, net superior celui anterior in care ne trimiteam sms-uri cu pupicuri la ore tarzii. Am incercat sa o fac sa inteleaga ca asta e calea fireasca pe care o parcurge orice relatie, vorba aceea, la inceput `ochi in ochi si mana-n mana`, iar spre sfarsit `fund in fund si noapte buna`.

I-am dat chiar si exemple dintre prietenii nostri cuplati care declara ca viata de cuplu nu mai e ce-a fost, insa nu sunt foarte deranjati de acest lucru, `oricum sunt foarte ocupati la birou si nu mai au timp si de dulcegarii`.

Nimic nu a putut-o convinge sa se resemneze si am fost nevoit sa ma adaptez nevoilor ei: am adus flori in continuare, am organizat seri romantice si excursii surpriza, si orice altceva ar fi facut-o fericita . Dupa o perioada de cateva luni bune de discutii si certuri pe aceasta tema, se plangea unor prietene la o sindrofie de insensibilitatea si comoditatea de care dau eu dovada.

La inceput am fost deranjat gandindu-ma ca toate eforturile mele nu erau suficiente. Ulterior am avut parte de o revelatie: dintre toate femeile de acolo, iubita mea era cea mai frumoasa si parea cea mai tanara, desi nu era. Zambea mai des, ochii ii straluceau altfel, nu avea privirea resemnata si obosita ca celelalte, era mai slaba si mai vioaie. Dupa ce am simtit cum plesneste inima in mine de mandrie m-am uitat la prietenii mei: grasi, burtosi, cheliosi, intr-un cuvant resemnati. Acum nu ca ma laud, dar nu am nici burta si nici chelie.

Dupa ce am intors problema pe toate partile am inteles care era `elixirul tineretii` noastre: incapatanarea ei de a nu renunta atat de usor la scanteile, artificiile si fluturasii din relatia noastra.

Poate ca v-am spus o poveste cam lunga, poate ca o mare parte din voi veti crede ca am ditamai urma de flec de pantof cu toc cui pe ceafa, insa va pot spune ca faptul ca ne-am mentinut relatia proaspata, ne-a pastrat si pe noi intr-o forma mai buna. Suntem inca multumiti de persoana cu care convietuim si inca mai simtim fluturasi in stomac cand ne gandim unul la celalalt.

Morala pe care o pot extrage din mica mea istorie este aceea ca si doamnele mai au din cand in cand dreptate, si ca nu cer flori si atentii doar pentru a se afla in treaba.