Cum alegi geaca din piele potrivita pentru toamna aceasta?

Publicat: 28 Sep 2021 11:29
Am intrat ușor într-un nou sezon de toamnă iar acesta este momentul potrivit să îți scoți din dulap haina preferată de piele și să te bucuri de toate avantajele pe care aceasta ți le oferă.
Iar dacă încă nu deții o astfel de piesă vestimentară de valoare, află în cele ce urmează cum să îți alegi haina din piele ideală pentru tine dintre atâtea modele disponibile, dar și cu ce o poți purta astfel încât să fii în ton cu ultimele tendințe ale modei.

Modele de geci din piele pentru bărbați
Indiferent de tendințele modei, gecile de piele și-au păstrat liniile clasice ale modelelor ce le-au consacrat. Astfel, chiar dacă în prezent designerii vin cu note personale în ceea ce privește culoarea sau accesoriile, hainele din piele naturală care te vor ține o viață și pe care le vei putea purta an de an sunt cele care urmează modele renumite.
- Modelul Moto adoptă un aspect bărbătesc, dur, ce imbracă fix corpul. Acesta se diferențiază de alte tipuri de geci de piele prin modelele pe care le prezintă la mâneci, pe piept, talie sau spate.
- Jachetele de piele Racer sau Bomber se află de asemenea printre cele mai renumite stiluri datorită faptului că păstrează o linie simplă masculină.
- Geaca de piele Biker este printre cele mai renumite în rândul celor ce adoptă o ținută casual tinerească.
- Geaca de piele model Field se evidențiază de restul prin linia dreaptă, ce depășește linia bazinului. Acest model dispune de buzunare mari și încăpătoare atât sus cât și jos iar închiderea se face cu un fermoar ascuns.
Criterii de alegere a gecii de piele potrivite

Chiar dacă modelul unei geci de piele pe gustul tău pare să fie suficient pentru a îl cumpăra, există si alte criterii pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a îți alege jacheta perfectă.
- Pentru a te asigura că te poți bucura de geaca ta în cea mai mare parte a timpului, înainte de a pleca la cumpărături analizează-ți stilul vestimentar. Dacă stilul tău general este unul casual, atunci aruncă-ți privirea către o geacă model Biker sau Racer, pe când dacă știi că preferințele tale se îndreaptă către hainele elegante, ia în considerare o geacă Field.
- Nuanțele preferate. Chiar dacă jacheta de piele de culoare neagră este cea mai întâlnită, trebuie să știi că poți opta și geci de piele pentru bărbați în nuanțe de maro, albastru sau chiar gri. Aceasta îți poate oferi aspectul pe care ți-l dorești și cu ajutorul căreia poți obține un look deosebit.
- Trebuie să ai în vedere sezonul pentru care o cumperi. Daca gecile model Biker sau Racer au linii simple și aspect subțire, modelul aviator se potrivește de minune temperaturilor scăzute, deoarece se poate combina cu blana naturală.
Cu ce poti asorta hainele din piele naturala?
Pe lângă faptul că au un aspect deosebit, ce emană calitate și masculinitate, gecile de piele mai au un mare avantaj, acela de a putea fi purtate cu o mulțime de ținute. De la pantalonii sport, jeanși și până la pantalonii eleganți din stofă, fie că porți cămăși casual, elegante sau tricouri, o jachetă de piele va fi mereu piesa vestimentară ce va oferi ținutei tale un plus de valoare.
Astfel, îmbracă o geacă de piele și vei începe toamna cu încredere în sine și cu un look cool, bărbătesc și degajat.
Pe aceeasi tema
