AskMen.ro » Stil » Fashion » Barbati in negru: cum porti negrul cu stil

Barbati in negru: cum porti negrul cu stil

Publicat: 21 Mai 2013 00:00

Daca dintr-un motiv sau altul ai fi obligat sa porti in fiecare zi aceeasi culoare, ce culoare ai alege Cu siguranta nu ar fi nici roz, nici mov, nici albastru, ci negru, pentru ca este clasic, masculin, elegant si usor de combinat cu alte piese vestimentare.

Negrul te salveaza din orice situatie, insa pentru a lamuri lucrurile: nu recomandam purtarea indelungata a unor piese vestimentare negre, deoarece risti sa devii anost si neinteresant. Prin urmare, Prigoana style nu este si nu va fi vreodata recomandat pentru un barbat stilat ca tine.
Negru pe negru
Stilistii recomanda rarori denimul peste denim, adica doua piese vestimentare din acelasi material, insa in nuante diferite - pantaloni cu un ton albastru deschis, jacheta cu un ton verde. Acelasi lucru se aplica si in cazul negrului. Nu este tocmai indicat sa porti doua piese vestimentare negre, daca nuantele de negru nu sunt identice sau foarte apropiate. Daca ai pantaloni negri noi, intr-o nuanta intensa, nu ii asorta niciodata cu un tricou negru spalacit sau o camasa neagra decolorata.
Haine negre din bumbac
Iti recomandam sa ai grija cu piesele vestimentare negre, confectionate din bumbac. Acest material este foarte bun pentru piele, insa isi pierde culoarea dupa doar cateva spalari. Daca bleumarinul, verdele sau kakiul mai arata cum arata dupa ce culoarea se spala, negrul arata rau, foarte rau.

Este indicat sa speli hainele negre in apa cu putin otet, pentru a impiedica scurgerea vopselei in material.
In ce situatii te salveaza negrul
Negrul este cea mai versatila nuanta si poate fi purtat in "n" situatii. Poti purta o camasa neagra in club, insa este bine ca aceasta sa contina si putina lycra, pentru a fi mai catifelata la atingere.

Poti purta o pereche de pantaloni negri si un pulover albastru la o intalnire amoroasa, iar atunci cand iesi cu prietenii poti purta un tricou negru cu imprimeu haios.
Ce piese negre trebuie sa ai in garderoba
In garderoba ta, ar trebui sa ai cateva piese negre esentiale: o jacheta neagra, o camasa neagra, o curea neagra pe care o asortezi cu o pereche de pantofi negri, o cravata neagra, un tricou negru in anchior, un pulover negru si un costum negru elegant.