AskMen.ro » Going Out » Filme » Cele mai bune filme cu gangsteri - GALERIE VIDEO

Cele mai bune filme cu gangsteri - GALERIE VIDEO

Publicat: 20 Sep 2012 00:00

Au fost nominalizate la Oscar, au castigat numeroase premii si prezinta povesti incitante despre mafioti care isi ucid rivalii fara mila, dar care sunt determinati sa renunte la bani si putere pentru prieteni si familie.

Iata cateva dintre cele mai apreciate filme cu gangsteri realizate de-a lungul timpului.

The Godfather

Triologia The Godfather il aduce in prim-plan pe Don Vito Corleone, un sicilian care ajunge sa conduca o retea de mafioti din America. Productia prezinta modul in care se petrec lucrurile in aceasta lume a mafiei, jocurile foarte riscante, banii murdari, crimele si santajurile, dar mai ales luptele dintre clanurile mafiote din America.

Din distributia filmului The Godfather fac parte actori precum Marlon Brando si Al Pacino.




Goodfellas

Cu Robert De Niro si Ray Liotta in rolurile principale, Goodfellas este un film inspirat dintr-un caz real. Doi gangsteri de mana a doua ajung sa fie personaje importante in lumea mafiei si sa aiba nu doar foarte multi bani, ci si putere. Filmul prezinta ascensiunea celor doua personaje, prieteni din copilarie, care trec de la talharii marunte la crime violente.


Cidade de Deus

In urma cu 10 ani, un tanar jefuia benzinarii si moteluri alaturi de alti doi prieteni, iar acum este stapanul cartierelor dintr-un oras brazilian. El nu sta pe ganduri atunci cand trebuie sa ii omoare cu sange rece pe cei care nu i se supun, iar scopul sau este unul singur: sa aiba control asupra orasului. Prioritatile lui incep sa se schimbe in momentul in care prietenul sau cel mai bun este ucis.



Pulp Fiction

Pulp Fiction este o combinatie ironica de umor si violenta, care imbina vietile a doi talhari, un boxer, doi recuperatori si un om de afaceri care nu isi respecta promisiunile.

Filmul a primit sapte nominalizari la Oscar in anul 1994, atunci cand Quentin Tarantino si Roger Avary au castigat premiul pentru cel mai bun scenariu original. In acelasi timp, productia a castigat premiul Palme d'Or la editia din 1994 a festivalului de la Cannes.