Castigatorii premiilor Grammy 2012: Adele, Foo Fighters

Publicat: 13 Feb 2012 00:00

Adele si Foo Fighters sunt marii castigatori ai premiilor Grammy 2012. Artista britanica si-a trecut in palmares sase gramofoane de aur, in timp ce rockerii si-au adjudecat cinci trofee.

Staples Center din Los Angeles a fost, duminica seara, gazda premiilor Grammy 2012. Zeci de artisti si oameni din industria muzicala au pasit pe covorul rosu, intr-o seara marcata de disparitia tragica a cantaretei Whitney Houston.

Recent operata la corzile vocale, Adele a urcat de sase ori pe scena Grammy pentru a-si ridica premiile. Coplesita de emotii, artista a primit, printre altele, trofeele "Cel mai bun album al anului" ("21"), "Cea mai buna piesa a anului" ("Rolling In The Deep") si "Cel mai bun videoclip al anului" ("Rolling In The Deep").

Trupa americana Foo Fighters a castigat cinci trofee Grammy, la toate cele cinci categorii atribuite genului rock. Printre cele mai importante premii adjudecate de americani se numara "Cel mai bun album rock" ("Wasting Light") si "Cea mai buna piesa rock" ("Walk").

Pe lista castigatorilor premiilor Grammy 2012 si-au trecut numele si Taylor Swift, Lady Antebellum, Kanye West, Chris Brown si Bon Iver.

Rasfatatii premiilor Grammy din anii trecuti - Rihanna, Katy Perry, Bruno Mars si Lady GaGa - nu au castigat niciun premiu la editia din acest an.

Trebuie sa citesti

Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.